Concluziile lui Filip după eliminarea din Cupă: “În a doua repriză, cred că greșelile de arbitraj au influențat meciul”
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Mar 2021, 10:26
- Sport
- Ascultă știrea
Experimentatul mijlocaș a vorbit după înfrângerea Universității Cluj în fața celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, scor 3-1, în sferturile de finală ale Cupei României.
“Studenții” au ratat șansa de a se califica în “careul de ași” al competiției, însă partida împotriva gorjenilor a fost marcată de greșeli de arbitraj. La finalul jocului, Ioan Filip a explicat căderea echipei sale și a vorbit despre deciziile centralului, care au influențat rezultatul.
“E greu să ai o explicație. Am început bine, 1-0 în minutul 1, câteva oportunități și după. Nu știu ce s-a întâmplat la pauză. Au ieșit mai montați, nu știu dacă a fost penalty pentru ei. Cred că putea să fie lăsat liber jocul. După care, o fază de panalty la noi. Din ce am văzut, l-a lovit direct cu cotul pe Acka. După care la Luchin, am înțeles că adversarul avea deja arcada spartă. S-au împins, i-a curs sânge, a dat arbitrul roșu. Cred că puțin, arbitrul a influențat jocul.
Prima repriză a fost bună, dar în a doua cred că greșelile de arbitraj au influențat meciul. Ei nu s-au apropiat aproape deloc de poarta noastră, nu au avut ocazii de gol. În afară de șutul lui Țegle din prima repriză de la 40 de metri, nu au fost periculoși deloc”, a spus mijlocașul la Digisport.