CLASAMENTUL FIFA | Pe ce loc se află România și cine e noul lider al ierarhiei

CLASAMENTUL FIFA | Pe ce loc se află România și cine e noul lider al ierarhiei
Naționala de fotbal a României se menține pe aceeași poziție în lume, în urma clasamentului publicat joi de FIFA.

"Tricolorii" ocupă locul 42, cu 713 puncte. Din grupa de calificare la Campionatul Mondial din Rusia, Polonia este cea mai bine clasată echipă (locul 5, 1.319 puncte).

Danemarca a urcat de pe locul 47 pe 46, cu 683 de puncte, Muntenegru de pe 54 pe 52, cu 643 de puncte, Armenia de pe 73 pe 72, cu 480 de puncte, iar Kazahstan de pe 106 pe 105, cu 308 puncte.

Brazilia este noul lider al ierarhiei FIFA, iar campioana mondială Germania şi vicecampioana Argentina completează podiumul. Elveţia a urcat pe locul 4 şi şi-a egalat cea mai bună clasare din istorie.

Ultimul meci al României a avut loc pe 13 iunie, pe Cluj Arena, într-un amical câștigat cu 3-2 împotriva selecționatei din Chile. Următoarea partidă este programată pe 1 septembrie, la București, contra Armeniei, în etapa a șasea din preliminariile CM 2018. În runda trecută, Naționala antrenată de Christoph Daum a fost învinsă cu 1-3 în Polonia.

România ocupă locul 4 în grupa E, cu 6 puncte. Armenia este pe 5, cu același punctaj, iar liderul grupei este Polonia (16 puncte).

Comenteaza