CFR-ul, dispusă să mai renunţe la jucători importanţi. Mureşan: "Dacă vor exista oferte avntajoase, da"

CFR-ul, dispusă să mai renunţe la jucători importanţi. Mureşan:
Preşedintele echipei de fotbal CFR Cluj, Iuliu Mureşanu, a precizat că formaţia „ferroviară" s-ar mai putea despărţi şi de alţi fotbalişti importanţi, până la meciul cu Inter Milano, după Bastos, Aguirregaray şi Luis Alberto.

">

„Dacă vom primi oferte avantajoase şi vom găsi înlocuitori pe măsură, am putea accepta (cedarea altor fotbalişti, n.red.)" a precizat Iuliu Mureşan, preşedintele echipei CFR Cluj.

Oficialul „feroviarilor" a fost însă ferm în privinţa unui eventual transfer al lui Felgueiras. „Nu pleacă. Avem nevoie de el pentru meciul cu Inter", a menţionat Mureşan.

Iuliu Mureşan a infirmat pe de altă parte discuţii cu Dinamo Mosocova pentru un eventual transfer al lui Sougou.

Amintim, CFR a renunţat în această iarnă la mai mulţi fotbalişti, unii dintre ei care au evoluat mai puţin, Kivuvu, Nuno Diogo, Mincă, Jorge Martinez. De asemenea, Nicoară a fost împrumutat la Pandurii Târgu-Jiu.

Ulterior „feroviarii" au cedat şi jucători din „nucleul" de bază, Bastos, fiind transferat în Arabia Saudită. Clubul a renunţat apoi şi la Luis Alberto, "eroul de pe Old Trafford" şi la Aguirregaray, ale căror împrumuturi nu au fost prelungite sau transformate în transferuri definitive.

 

Comenteaza