Foto Cu CFR-iştii la SPA. A lipsit top-modelul sculptat, Cipri Deac

Clubul CFR Cluj a publicat un video cu echipa campionilor care a ajuns la o sesiune de SPA după antrenament. Marele absent a fost Ciprian Deac, acesta fiind recent operat după accidentarea din meciul cu Sepsi. 

"După antrenament, ne-am recuperat timp de o oră și jumătate la spa-ul SunGarden Resort, iar apoi am servit masa de prânz la restaurantul prietenilor noștri de la Bonanza Restaurant Pensiune, unde ne-am simțit extraordinar, ca de fiecare dată", au transmis campionii

Dacă până acum aparatele foto făceau focus pe corpul plin de muşchi şi lucrat la sală al lui Deac, acesta a lipsit de la şedinţa SPA. Ciprian Deac a suferit o accidentare la umăr în meciul cu Sepsi OSK de la finalul săptămânii trecute și a fost recent operat cu succes.

"Operația a decurs fără probleme, iar decarul nostru așteaptă cu nerăbdare să înceapă recuperarea. Îți dorim multă sănătate, Cipri, și te așteptăm cât mai curând alături de noi!", a transmis clubul din Gruia. 

Comenteaza