Șumudică a decis! Antrenorul își dorește să plece de la CFR Cluj
- Scris de Ionuţ Grindean
- azi, 11:11
- Sport
- Ascultă știrea
Tehnicianul formației din Gruia și-ar fi anunțat colaboratorii că se va despărți curând de "feroviari".
La puțin peste două luni de la momentul în care și-a început mandatul la CFR Cluj, Marius Șumudică este decis să plece din Gruia. Conform GSP, antrenorul în vârstă de 55 de ani și-ar fi anunțat colaboratorii că se află în căutarea unei noi formații.
Mai precis, tehnicianul este convins că nu mai poate redresa, având în vedere problemele financiare ale clubului și nemulțumirile pe care jucătorii le transmit în vestiar.
În plus, perspectiva unei perioade de mercato în care CFR Cluj nu va putea opera mutări importante pentru întărirea lotului e un argument în plus pentru decizia de a părăsi formația din Superligă.
După ce a analizat situația, Marius Șumudică ar fi decis obiectivul impus chiar de el, salvarea de la retrogradare, nu va mai putea fi garantat și astfel a decis să se despartă de "feroviari".
În cele 11 partide din al doilea mandat în Gruia, antrenorul a înregistrat alături de echipă cinci victorii, două remize și patru înfrângeri.











