CFR - GALATASARAY Fotbaliştii Galatei se îmbogăţesc dacă înving CFR-ul. Başcanii promit o primă uriaşă pentru meciul de miercuri!

CFR - GALATASARAY Fotbaliştii Galatei se îmbogăţesc dacă înving CFR-ul. Başcanii promit o primă uriaşă pentru meciul de miercuri!
Conducerea clubului Galatasaray nu se uită la bani când vine vorba de performanţă.

Lider în Turcia, clubul din Istanbul vrea să se facă remarcat şi în Liga Campionilor unde ocupă ultima poziţie în grupa H. Fotbaliştii au şi pentru ce să tragă în această seară, pentru că Unal Aysal, preşedintele Galatei, a promis o prima fabuloasă în eventualitatea unui success la Cluj.

Potrivit presei din Turcia, oficialul grupării „Cim bom" a pus pe masă 1.000.000 de euro, bani care vor fi împăriţi între fotbalişti în cazul unei victorii în această seară. Propunerea ar fi fost făcută chiar de „Împăratul" Fatih Terim şi acceptată imediat de preşedinte. În meciul tur de la Istanbul, din 23 octombrie, cele două echipe au remizat, scor 1-1. Pe un teren impracticabil din cauza unei ploi torenţiale, turcii au marcat în propria poartă în prima repriză, dar au reuşit să egaleze în actul secund prin Burak. Galatasaray a dominat teritorial şi la capitolul ocazii, dar Felgueiras a făcut minuni în poarta "ceferiştilor", fiind şi ales în echipa etapei în Liga Campionilor.

Comenteaza