CFR Cluj, calificare cu emoții. ”Feroviarii” s-au chinuit cu Borac Banja Luka

CFR Cluj, calificare cu emoții. ”Feroviarii” s-au chinuit cu Borac Banja Luka
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația condusă de Marius Șumudică a fost învinsă de campioana Bosniei Herzegovina, scor 2-1, și a avut nevoie de prelungiri pentru a obține calificarea în următorul tur preliminar al Ligii Campionilor.

Gazdele au început curajos jocul și au încercat să înscrie repede. Totuși, “feroviarii” au fost cei care au  marcat, însă reușita lui Costache a fost anulată din cauza unui offside evident (13). Jucătorul de bandă a trecut din nou pe lângă gol în minutul 17, când atât el, cât și Omrani, nu au putut ajunge la centrarea trimisă de Camora.

La jumătatea reprizei, Păun a șutat și el bine din prima, însă balonul a trecut alături. Jocul s-a echilibrat, cu un oarecare plus pentru Borac Banja Luka, echipă ce a căutat cu disperare un gol. De cealaltă parte, campioana României a preferat să mizeze pe cartea contraatacului.

În ultimele minute ale primei părți, Păun a executat bine o lovitură liberă din marginea careului, însă portarul Cetkovic a respins (41). Astfel, scorul pauzei în Bosnia Herzegovina a fost 0-0, iar CFR Cluj mai trebuia să reziste doar o repriză pentru a obține calificarea în turul următor.

La revenirea de la cabine, clujenii au fost mai periculoși. La câteva secunde de la reluare, Păun a scăpat spre poarta adversă, însă a șutat mult peste din careu (46). Zece minute mai târziu, același Păun a fost blocat surprinzător de Cetkovic, Costache a reușit să înscrie, însă golul a fost anulat din cauza unei poziții de offside la Omrani (56).

Minutele următoare au fost de coșmar pentru echipa lui Marius Șumudică. Mai întâi, după o oră de joc, Cosic a centrat în careu, iar Vranjes a câștigat autoritat duelul aerian cu Mario Camora și a reușit să îl învingă pe Arlauskis (60).

Patru minute mai târziu, la o centrare venită din flancul drept al celor de la Borac Banja Luka, Vusurovic a recentrat, balonul a trecut peste Arlauskis, iar Moraitis a înscris de pe linia porții (64). În următoarele secvențe ale jocului, gazdele au continuat să pună presiune, în timp ce clujenii, cu moralul la pământ, nu au reușit să dea o replică suficient de puternică.

În ultimele minute, “feroviarii” au avansat spre poarta adversă și au încercat să marcheze un gol care asigura calificarea. Bouhenna a semnat cea mai mare ocazie în minutul 87, când a trimis peste din poziție ideală. Astfel, campioana Bosniei Herzegovina a reușit să se impună cu 2-0 în timpul regulamentar și a trimis partida în prelungiri.

CFR Cluj a început bine prima repriză a timpului regulamentar, iar Debeljuh a trimis puțin pe lângă stâlpul porții lui Cetkovic (91). Portarul gazdelor s-a remarcat din nou trei minute mai târziu, când a respins acrobatic în bară șutul trimis de Deac din afara careului (94). “Feroviarii” au continuat să pună presiune, însă prima repriză de prelungiri s-a încheiat cu același scor, 2-0 pentru Borac Banja Luka.

Presiunea elevilor lui Marius Șumudică a crescut în intensitate, în timp ce gazdele au părut că nu mai pot rezista din punct de vedere fizic. În minutul 112, în urma unei acțiuni prelungite de atac, balonul a ajuns la Camora, care a șutat puternic din afara suprafeței de pedeapsă, însă șutul său a lovit bara.

Cu toate acestea, cu două minute înainte de finalul partidei, Alex Chipciu a trimis superb de la peste 20 de metri în colțul lung și a înscris golul care asigură prezența echipei sale în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor.

Comenteaza