CFR a făcut un nou transfer. „Feroviarii" l-au luat pe Chanturia, un mijlocaş comparat cu Lionel Messi

CFR a făcut un nou transfer. „Feroviarii
„Feroviarii" mută pe piaţa transferurilor, obţinând azi semnătura unuia dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti din Europa, comparat cu starul argentinian.

După ce l-au transferat pe Najib Ammari, CFR Cluj s-a înţeles ieri cu Vitesse pentru mijlocaşul Giorgi Chanturia (20 de ani), fotbalist aflat în ultimele luni de contract. Acesta va evolua până în vară la Cluj, iar apoi se va transfera în Italia, când se va redeschide perioada de mercatto în peninsulă.

Mutare imporantă făcută ieri de CFR Cluj pe piaţa transferurilor. Echipa lui Miriuţă şi-a asigurat serviciile georgianului Chanturia, fotbalist foarte talentat care s-a aflat sub contract cu formaţia olandeză Vitesse. Jucătorul va juca în Gruia până în vară, iar apoi va ajunge în Serie A, cel mai probabil la Parma. Chanturia este considerat un viitor star al fotbalului mondial. Acesta a evoluat şi la gruparea de tineret a lui FC Barcelona, iar în ultimii ani a jucat la Vitesse, fiind comparat, datorită stilului său de joc, cu starul Argentinei, Lionel Messi. Chanturia se afla în ultimele luni de contract cu Vitesse şi a refuzat să-şi prelungească înţelegerea. CFR Cluj l-a cumpărat cu titlu definitiv de la Vitesse, semnând un contract în valoare de 1.000.000 de euro, dar îl va ceda la finalul sezonului pe aceeaşi sumă. Practic, Chanturia a fost luat pentru a fi ulterior trimis în Italia, Parma insistând pentru transfer. În condiţiile în care perioada de mercatto este închisă în Italia, clubul italian nu putea să înregistreze transferul. Astfel că Parma a apelat la CFR Cluj, le-a transmis „feroviarilor" să-l cumpere, iar în vară georgianul va ajunge în Italia.

Chanturia este al doilea fotbalist transferat de echipa lui Paszkany în ultimele două zile , după ce clubul din Gruia l-a înregimentat ieri şi pe Najib Ammari, un mijlocaş ofensiv de 21 de ani care a fost crescut de Olympique Marseille. În ultimul sezon, Ammari a fost om de bază la echipa bulgară Cernomoreţ Burgas, însă a părăsit campionatul din ţara vecină din cauza problemelor financiare cu care se confruntă fosta sa echipă. 19 meciuri a jucat Ammari la Burgas şi a înscris de 6 ori, fiind unul dintre remarcaţi echipei.

„Sunt doi fotbalişti foarte talentaţi şi abia aştept să-i văd cum se mişcă pe teren. Trebuie să văd, însă, cum stau cu pregătirea fizică. Calitate are şi Najib , iar Chanturia este un fotbalist de clasă. Mă bucur să-i am sub comandă, sper să facem o treabă foarte bună", a spus antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuţă.

Etichete
Comenteaza