Ce urmează pentru “U” Cluj, în sezonul de primăvară: “Doar performanța și rezultatele pot să îndrepte lucrurile spre bine”

Ce urmează pentru “U” Cluj, în sezonul de primăvară: “Doar performanța și rezultatele pot să îndrepte lucrurile spre bine”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul formației clujene, Erik Lincar, a oferit o analiză în detaliu a factorilor care pot influența evoluția unui club aflat în lupta pentru promovarea în prima ligă.

Universitatea Cluj ocupă locul al treilea în campionat, cu trei meciuri rămase din sezonul regulat și alte 10 jocuri în play-off. “Studenții” speră să avanseze pe una din primele două poziții la finalul sezonului și să acceadă în Liga 1.

Tehnicianul “Șepcilor roșii”, Erik Lincar, a vorbit despre factorii care contribuie la parcursul unei echipe aflate în situația de a se lupta pentru promovare, rolul principal fiind jucat de stabilitatea financiară. În plus, relația conducere-antrenor și aportul fanilor constituie alți factori importanți.

“În vara trecută, când am venit la echipă, nici 10% dintre suporteri nu credeau în proiectul cu Erik Lincar antrenor. Poate fi și din cauză că în ultimii ani au fost atâtea probleme. Din punctul meu de vedere, “U” Cluj poate fi echipa care revine la cel mai înalt nivel.

Mă refer și la situația echipei, din punct de vedere sportiv. Am reușit să facem niște transferuri care să îmbunătățească lotul de anul trecut.

Pe de altă parte, cred că oamenii vor veni mai aproape de echipă. Am observat că au venit anumiți investitori, care prin prisma rezultatelor ni s-au alăturat. Consider că doar performanța și rezultatele pot să îndrepte lucrurile spre bine.

Sper eu ca de anul acesta toate lucrurile să revină la normal. Nu suntem un club bogat sau un club care primește din partea autorităților locale sume exorbitante, ca în alte părți. Dar suntem un club iubit și cred că suntem numărul 1 din punct de vedere al atragerii sponsorilor. Îmi doresc foarte mult ca echipa sa renască.

Avem liniște, jucătorii sunt plătiți la zi. Vedem frământările care există la Liga a 2-a sau la Liga 1. Pe viitor factorul financiar va conta. Va fi important ca toată lumea să se organizeze foarte bine. Să nu se mai ofere salarii mari care nu pot fi achitate.

Echilibrul financiar nu poate duce decât spre succes. Toți cei din zona administrativă au reușit să echilibreze lucrurile, vom evolua și va fi bine”, a spus antrenorul în podcastul 100% U.

Comenteaza