Ce îl sperie pe Edi Iordănescu înainte de EURO 2024: "Sunt extrem de îngrijorat de băieții care nu prind minute"

Ce îl sperie pe Edi Iordănescu înainte de EURO 2024: "Sunt extrem de îngrijorat de băieții care nu prind minute"
| Foto: frf.ro

Selecționerul României a vorbit despre situația unora dintre oamenii de bază ai echipei naționale.

Calificați la turneul final din vara acestui an, "tricolorii" se pregătesc pentru două jocuri amicale, primele ale anului, în compania Irlandei de Nord și Columbiei. Înaintea acestor jocuri, Edi Iordănescu a discutat despre ceea ce urmează pentru echipa națională și s-a declarat îngrijorat de situația unor jucători la echipele lor de club.

"Cele două partide amicale reprezintă un penultim filtru pentru deciziile finale pe care trebuie să le iau cu stafful. Un penultim filtru în care vă asigur că vom trata atât eu cât și stafful, meciurile ca fiind unele de EURO. Avem această obligație, putem vedea băieți la joc, tragem concluzii.

Ultimul filtru este reprezentat de perioada de la această acțiune și până la EURO 2024, cu toate evoluțiile jucătorilor la nivel de club. Vom fi foarte atenți în monitorizare, să vedem evoluțiile, sperăm să fie cât mai multe și cât mai bune. În perioada din iunie e deja linie dreaptă, nu mai vorbim de alt filtru.

Sunt extrem de îngrijorat de băieții care nu prind minute la echipa de club. Totuși, realismul nostru în pregătirea jocului ne-a adus la EURO, deci avem datoria să fim foarte obiectivi în analiză și consienți de locul și momentul unde ne aflăm.

Doar așa putem să ne asigurăm că ajungem unde ne dorim. Nu a fost un vis fără acoperire, am produs-o cu unitate, cu spirit, am fost obiectivi în ceea ce înseamnă analiza. Prin comparație cu adversarii din grupă nu stăm bine deloc, suntem destul de superficiali în spațiul public. Spunem că arătam bine pe hârtie, dar hai să facem o comparație cu Slovacia, care este la al 3-lea european consecutiv. 13-14 jucători de top, cu experiență și la alte turnee finale", a declarat selecționerul pentru FRF.

Comenteaza