Ce așteptări are Sabău înainte de finala Cupei: "Trebuie să se vadă concentrarea și dorința de a câștiga un trofeu"

Ce așteptări are Sabău înainte de finala Cupei: "Trebuie să se vadă concentrarea și dorința de a câștiga un trofeu"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj se pregătește pentru cel mai important moment din ultimii ani, duelul cu Sepsi OSK din ultimul act al Cupei României.

După ce obiectivul din Superligă a fost îndeplinit, întreaga atenție a "studenților" s-a îndreptat către finala Cupei. Deși a vorbit la superlativ despre adversarii de la Sepsi, Ioan Ovidiu Sabău crede că șansele celor două echipe sunt egale și așteaptă o prestație bună din partea jucătorilor săi.

"E o performanță pentru noi toți, staff, jucători, club, dar e important și cum ne vom prezenta la acest joc. Este o finală și sunt convins că jucătorii înțeleg ce înseamnă. Sper să găsesc cele mai bune soluții, e vorba și de inspirație, atitudinea jucătorilor.

Nu trebuie să fie timorați, deși va fi presiune foarte mare. Întâlnim un adversar cu mai mare experință, cu omogenitate. Au și un antrenor foarte valoros. Mulți au spus că e un bonus, e o performanță pentru club, dar și așteptările sunt foarte mari.

Nu poți să ai perspective dacă nu câștigi trofee. Am curajul să spun că șansele sunt 50-50 pentru că e totuși o finală. Am arătat de fiecare dată bine la Sibiu, 3 jocuri 3 victorii. Echipa are nevoie de curaj, încredere, dar trebuie să se vadă concentrarea și dorința de a câștiga un trofeu", a declarat tehnicianul.

Marea îngrijorare a antrenorului înainte de finală

Deși atmosfera din cadrul lotului este una bună, Ioan Ovidiu Sabău se teme că presiunea unui astfel de joc și-ar putea pune amprenta pe evoluția "studenților", însă speră că va reuși să transmită cel mai bun mesaj către echipă.

"Mi-e teamă să nu clacăm precum în meciurile contra Craiovei și CFR-ului. Atunci a fost mare presiune și nu am știut să gestionăm momentele. Trebuie să fiu atent la mesajul pe care îl transmit.

Trebuie să fim relaxați, dar în același timp echilibrați. Starea de spirit contează foarte mult. Trebuie să facă ceea ce știu, să aibă curaj să joace fotbal", a explicat antrenorul.

Finala Cupei României, dintre Universitatea Cluj și Sepsi OSK se va disputa miercuri, 24 mai, de la 20:30.

Comenteaza