Campioanele României la fotbal feminin au remizat cu echipa presei clujene

Campioanele României la fotbal feminin au remizat cu echipa presei clujene
Olimpia Cluj a înlocuit meciul anulat cu CFR Timișoara cu un meci demonstrativ cu echipa presei și a bloggerilor clujeni, pe care nu a reuşit să o învingă.

Cu un lot restrâns din cauza accidentărilor și numeroaselor convocări la echipele naționale, "olimpicele" au remizat cu selecționata presei clujene, meciul fiind unul echilibrat şi încheindu-se cu scorul de 5-5.

Echipa presei a fost încântată de jocul fetelor şi a ținut să le mulţumească pentru duminica plăcută petrecută împreună prin fotbal.

„Dacă mai există cineva din presa clujeană care îndrăznea să spună că fetele nu știu juca fotbalul ăsta al nostru, „bărbătesc", după un meci în care de multe ori n-am înţeles unde sunt mingea și poarta adversă, orice prejudecată s-a risipit. Le mulțumim fetelor că ne-au tratat cu blândețe și le dorim multă baftă pe mai departe", a declarat, la finalul jocului Emil Moldovan, redactorul unui site de sport clujean.

Echipa Olimpiei: Ganea (Boandă) - Mera (Corduneanu), Olar, Desmerean, Negrea (Mateș) - Borţan, Vătafu, Voicu - Giurgiu, Lunca, Bâtea.

Pentru Olimpia au marcat: Andreea Voicu - 3 goluri, Alexandra Lunca - 1 gol, Ștefania Vătafu - 1 gol.

Echipa presei a avut în componență 17 jucători dintre care au marcat: Emil Moldovan - 1 gol, Vali Şchiopu - 1 gol, Florin Pop - 1 gol si Daniel Oltean - 2 goluri.

Comenteaza