Bergodi, mândru de echipa sa, în ciuda eșecului de la Bergen: "Mi-a plăcut mai mult echipa azi decât în tur"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 22:36
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul a oferit impresiile sale după ce Universitatea Cluj a fost eliminată de Brann din UEFA Conference League.
După 2-2 în tur, "studenții" au fost învinși în Norvegia de Brann, scor 1-3, și au părăsit cupele europene. În ciuda eșecului suferit de echipa sa, Cristiano Bergodi s-a declarat mulțumit de ceea ce a văzut din partea elevilor săi și a refuzat să îl indice drept vinovat pe portarul Neofytos Michael.
"Mi s-a părut că în prima repriză meciul a fost echilibrat, ambele echipe au avut ocazii. Din păcate golul primit înainte de pauză ne-a afectat moralul. Noi am făcut o primă repriză foarte bună, am avut ocazii de 2-1. După ei au controlat mai mult, dar eram în meci.
Al treilea gol ne-a tăiat. Noi am încecat să îi prindem pe contraatac și să valorificăm situații de 1 la 1. Mi-a plăcut mai mult echipa azi decât în tur. A fost un meci cu intensitate, de fotbal european. În campionatul intern ritmul e diferit, dar cred că mai avem nevoie de achiziții.
Nu stau să dau vina pe cineva, toți câștigăm, toți pierdem. Cred că lotul trebuie îmbunătățit, nu e vorba doar de un jucător", a declarat antrenorul.











