Bergodi, în lacrimi când a vorbit despre părinții săi. Antrenorul a povestit momente mai puțin cunoscute

Bergodi, în lacrimi când a vorbit despre părinții săi. Antrenorul a povestit momente mai puțin cunoscute
| Foto: FC Universitatea Cluj

Italianul de pe banca tehnică a Universității Cluj a vorbit despre relația cu părinții săi și ultimele clipe alte tatălui său.

Înjurat de morți de către Andrei Cordea în timpul Derby-ului Clujului, Cristiano Bergodi a reacționat imediat după meci și i-a cerut socoteală jucătorului pe care l-a prins de ceafă. Antrnenorul este vizibil afectat de cele întâmplate și a povestit cât de importanți au fost părinții săi pentru el.

Cu lacrimi în ochi, italianul a vorbit despre familia sa și despre momentele mai puțin cunoscute în care nu a putut fi alături de tatăl său decât în ultimele clipe ale vieții.

"Mama mea încă trăiește. O am de ani de zile în Italia, e singură. Urmărește totul despre mine. Eu mi-am pierdut tatăl acum 5-6 ani și am suferit mult. Când un om îmi înjură familia, e greu… Nu știu ce pot să mai spun… Mama, pentru mine…

Eu am suferit mult, când eram la Voluntari, când a murit tata. Ai mei erau de 70 de ani împreună. N-am putut să stau acolo. Tatăl meu a suferit trei luni și n-am putut să stau lângă el, că eram cu munca, la Voluntari. Atunci a fost greu.

În ultimele trei zile, doctorul le-a spus fraților mei, care îl îngrijeau, să mă cheme din România. Nu am putut să vin pentru că eram cu munca și nu l-am mai văzut viu. Am ajuns acolo, în ziua când respira puțin… și a murit. Mama a suferit mult", a povestit antrenorul, conform Fanatik.

Comenteaza