Avertismentul lui Edi Iordănescu înainte de un nou joc al echipei naționale: "Kosovo are un joc complex"

Avertismentul lui Edi Iordănescu înainte de un nou joc al echipei naționale: "Kosovo are un joc complex"
| Foto: frf.ro

Selecționerul a vorbit la superlativ despre următorul adversar al României în preliminariile EURO 2024.

După egalul înregistrat de "tricolori" împotriva Israelului, echipa națională se pregătește pentru un nou meci complicat, în companie unei selecționate cu care a remizat norocos în luna iunie.

În stilul caracteristic, Edi Iordănescu a vorbit pe larg despre următorul adversar și a concluzionat că partida împotriva echipei naționalăe a statului Kosovo va fi una chiar mai complicată decât cea împotriva Israelului.

"Suntem din nou în fața unui moment important, în fața unui joc important în economia obiectivului pe care-l avem. Inevitabil, ne gândim și la meciul de acum două zile. Sunt elemente pozitive de pe urma cărora putem construi, dar în același timp sunt foarte conștient că trebuie să ridicăm nivelul exprimării.

Lucrez cu această realitate. Ne-am dorit trei puncte cu Israel, am avut o primă repriză în care, în linii mari, nu mă pot declara nemulțumit de implicarea echipei. Am și reușit să marcăm lucrurile mergeau în favoarea noastră. Dar ce s-a întâmplat după primirea golului nu trebuia să se întâmple.

Vor fi schimbări cu siguranță în meciul cu Kosovo. Mi-e greu să spun câte vor fi, n-aș spune-o, oricum, înainte de meci, aceste lucruri fac parte din procesul de pregătire a partidei. Contează să putem alega, să putem câștiga dueluri, va fi o confruntare fizică. Vă spun că sinceritate că așteptăm un joc și mai dificil decât a fost cu Israel.

Kosovo are în componență jucători care joacă meci de meci în campionatele de top și vin aici să-și joace ultima carte. Kosovo are un joc complex, se implică în contacte, în dueluri, acceptă adversitatea, duelurile unu contra unu. E o echipă care are jucători cu calitate, îndemânare. I-ați văzut și în tur că în orice moment pot face diferența!", a spus selecționerul, potrivit GSP.

Partida dintre România și Kosovo, din preliminariile EURO 2024, se va disputa marți, de la 21:45.

loading...
Comenteaza