Adio, bani! Paszkany a sistat orice primă şi întârzie deliberat plata salariilor către jucători
- Scris de Catalin Suciu
- 03 Apr 2013, 00:00
- Sport
- Ascultă știrea

Cele 24 de puncte ce o separă pe CFR Cluj de Steaua îl supără la culme pe, Arpad Paszkany, finanţatorul clubului „feroviar", iar acesta e decis să ia măsuri împotriva jucătorilor. Aceştia vor primi bani cu „pipeta" până la finalul campionatului, iar apoi clubul va încerca să le micşoreze şi contractele, în funcţie de poziţia pe care se vor clasa.
La finalul anului trecut CFR-ul scria istorie, reuşind să obţină 10 puncte în Liga Campionilor, într-o grupă cu Manchester United, Galatasaray şi Sporting Braga. La doar câteva luni distanţă, echipa a ajuns aproape de mijlocul clasamentului în Liga 1 (locul 7), fără nici o şansă la primele locuri şi cu un joc mult sub aşteptări. Clujenii n-au reuşit să obţină nici o victorie în 2013, iar conducerea a luat primele măsuri împotriva jucătorilor. Paszkany a sistat orice primă către echipă din pricina locului din clasament şi va plăti câte o rată contractuală în teremen de 90 de zile, atât cât îi permite regulamentul, pentru ca jucătorii să nu poată depune memorii. Ca o comparaţie, George Copos este recunoscut pentru faptul că îşi plătea mereu jucătorii de la Rapid în a 89-a zi, pentru a scăpa de litigii.
Dacă patronul Rapidului a invocat mereu lipsa lichidităţilor, CFR-ul are conturile pline de bani, după participarea în Liga Campionilor şi vânzările lui Bastos, respectiv Sougou. Clubul a încasat peste 25 de milioane de euro în ultimele luni , la care se adaugă şi banii din drepturile TV de pe sezonul trecut (2.000.000 de euro), bani viraţi de Liga Profesionistă de Fotbal chiar la începutul anului. În afară de salarii, o parte dintre jucătorii CFR-ului nu şi-au încasat nici banii aferenţi chiriilor pe ultimele luni dar nici primele pentru participarea în Liga Campionilor!
Mai mult, după încheierea campionatului, conducerea va încerca din nou să le micşoreze contractele jucătorilor, în funcţie de clasarea finală. Oficialii din Gruia au mai procedat în acest fel după sezonul 2010-2011, încheiat pe locul 10, când mai mulţi jucători au fost anunţaţi că le-au fost scăzute salariile cu procente cuprinse între 10% şi 25%. Fotbaliştii au atacat decizia şi şi-au câştigat dreptatea la comisiile Ligii, clubul fiind obligat să le plătească aceleaşi remuneraţii.
La vremea respectivă, unul dintre cei mai aprigi contestatari ai conducerii a fost Gabi Mureşan, mijlocaşul fiind foarte vehement la primirea veştii că va avea contractul micşorat. Jucătorul a intrat în conflict cu conducerea şi a fost la un pas să părăsească formaţia clujeană. Gabi Mureşan, Cristian Bud, Emmanuel Kone ,Eduard Stăncioiu, Nuno Claro, Sixto Peralta, Ionuţ Rada şi Nuno Diogo s-au luptat pentru a-şi păstra aceleaşi salarii şi toţi au câştigat litigiile cu CFR Cluj.