A refuzat CFR-ul în urmă cu un an, iar acum joacă în campionatul Angolei

A refuzat CFR-ul în urmă cu un an, iar acum joacă în campionatul Angolei
Vârful senegalez Ladji Keita, aflat pe lista CFR-ului în vara anului trecut, a ajuns să evolueze în campionatul Angolei.

Ioan Andone îl ceruse în mod imperios la echipă, conducerea a demarat tratativele cu Nacional Madeira, dar jucătorul a refuzat propunerea CFR-ului. Este vorba de vârful senegalez Ladji Keita, un atacant masiv (1.88) cu un joc de cap excelent. Jucătorul a declinat propunerea „feroviarilor", apoi a refuzat o altă ofertă de la Brest, din Franţa, iar în cele din urmă a ajuns să evolueze în campionatul Angolei, la anonima formaţie Petro de Luanda, care a încheiat sezonul pe locul al patrulea. Keita a ieşit chiar golgheterul formaţiei cu 13 goluri înscrie în 15 partide şi este considerat unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din „Girabola", aşa cum e intitulată prima ligă angoleză. Acesta speră să prindă, totuşi, un nou contract în Europa. „Am înscris, am jucat meci de meci şi sunt în formă. Mi-ar plăcea să revin în Europa, unde fotbalul este foarte puternic", a precizat Keita în presa portugheză.

Etichete
Comenteaza