102 ani de la nașterea unei legende. Universitatea Cluj îl celebrează pe Mircea Luca

102 ani de la nașterea unei legende. Universitatea Cluj îl celebrează pe Mircea Luca
| Foto: FC Universitatea Cluj

Clubul clujean îl aniversează pe cel mai longeviv fotbalist care a îmbrăcat tricoul alb-negru.

"În urmă cu 102 de ani să năștea o personalitate care a trăit pentru ”U” și care până și în cele mai grele momente din viața clubului nostru, a luptat pentru ca această poveste Unică să meargă mai departe și ca generații întregi să iubească acest Simbol.

Mircea Luca s-a născut pe 3 august 1921 la Zalău și începând cu 1939, ”U” a ocupat cea mai mare parte din viața lui, fiind cel mai longeviv fotbalist ce a îmbrăcat vreodată tricoul alb-negru.

A fost un jucător polivalent pe partea defensivă, iar în perioada exilului de la Sibiu, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, a purtat cu cinste banderola de căpitan.

Atunci, în ciuda condițiilor vitrege performanței, a ajuns alături de Universitatea Cluj-Sibiu (denumirea echipei în perioada bejaniei de la Sibiu) până în finala Cupei României din 1942, când „studenții” au fost învinși de Rapid.

Mircea Luca a condus din teren echipa până în 1956, când a pus ghetele în cui după 17 sezoane în care a strâns 241 de meciuri.

Începând cu 1963, a fost președintele clubului și a impus propria viziune asupra fotbalului și principiile sale în viața Universității. De asemenea, Mircea Luca și-a oferit o parte din timp și pentru a-i ajuta pe cei din jur, fiind unul dintre cei mai mari medici ORL-iști români din acea perioadă", transmite clubul clujean.

Comenteaza