Real Madrid înfiinţează o academie de fotbal la Jucu
- Scris de Septimiu Fantea
- 19 Mai 2011, 00:29
- Sport
- Ascultă știrea

Potrivit coordonatorului de proiecte internaţionale al Fundaţiei Real Madrid, Rosa Roncal Gimenez, viitoarea academie va avea drept scop integrarea copiilor în societate prin intermediul fotbalului. "Am ales Jucu deoarece partenerii noştri din România ne-au sugerat să venim aici. Nu ştiam nimic despre Jucu. Am aflat ulterior că este o comună de lângă Cluj, unde sunt mulţi copii. Fiind o organizaţie non-profit, nu vom contribui cu bani, însă vom pune la dispoziţie echipamente şi vom căuta sponsori. Sigur, persoanele interesate să contribuie financiar o pot face. Tinerii ne-au primit foarte bine, erau extrem de încântaţi. Nu ne propunem neapărat să descoperim noi talente, ci să-i ajutăm pe aceşti copii să se integreze cât mai bine în societate prin intermediul "sportului-rege". În întreaga lume avem 75 de asemenea academii", a spus reprezentantul fundaţiei madrilene.
Un alt motiv pentru care spaniolii s-au orientat spre Jucu, îl constituie faptul că până la sfârşitul acestui an acolo va fi construit un stadion cu o capacitate de 4.000 de locuri şi cu instalaţie de nocturnă. "Ne bucurăm că Fundaţia Real Madrid a ales Jucu pentru a face o academie de fotbal. Este o onoare pentru noi. După cum probabil ştiţi, vom avea şi un stadion cu 4.000 de locuri, iar acest detaliu a contat mult. Practic, copiii vor avea parte de cele mai bune condiţii de pregătire", a subliniat primarul comunei Jucu, Ioan Dorel Pojar. "Am semnat o înţelegere care nu a impus o sumă de bani şi o perioadă de timp. Sperăm să fim susţinuţi de autorităţile locale şi potenţiali sponsori. În acest sens, deja s-au arătat interesate mai multe firme care sperăm să rămână alături de noi. Aş mai adăuga faptul că acest proiect va avea un caracter strict social, iar în momentul de faţă nu poate fi vorba de o implicare cu formaţia Real Madrid. Am încredere că proiectul va demara la toamnă", a punctat Călin Pop, reprezentantul Fundaţiei Dezvoltarea Popoarelor România. Academia de la Jucu va fi prima din România înfiinţată de Fundaţia Real Madrid.