L-a îndulcit pe patron: "Suntem fericiţi pentru prima dată în ultimele 4 luni"

L-a îndulcit pe patron:
Calificarea în finala Cupei României a adus liniştea în Gruia după un început de an catastrofal.

Finanţatorul Arpad Paszkany îşi laudă antrenorul şi a ţinut să-i felicite şi pe jucători, aceeaşi pe care i-a criticat în dese rânduri în ultimele luni. CFR Cluj s-a impus cu 2-0 în faţa Astrei şi va juca finala Cupei României cu Petrolul Ploieşti, pe 1 iunie.

"Feroviarii" au făcut un meci tactic perfect în faţa Astrei şi au punctat la fiecare greşeală făcută de apărarea gazdelor. Hora şi Valente şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, iar patronul echipei a jubilat la final. "E prima seară fericită din ultimele patru luni şi îi felicit pe toţi. Eugen Trică a pregătit perfect meciul, a gândit foarte bine şi schimbările. E pentru prima dată când ne putem bucura în acest an. Îmi doresc foarte mult să luăm Cupa şi avem şanse egale cu Petrolul. E şi o şansă mare pentru antrenorul nostru, care îşi poate trece primul trofeu în palmares în cariera de antrenor", a spus Paszkany, imediat după meci, la Digi Sport.

Trică are semnată o înţelegere până la vară, urmând să discute la finalul sezonului despre o eventuală prelungire a contractului. "Vom vedea ce va fi, important e să câştigăm Cupa. Sunt foarte bucuros pentru calificarea în finală, îi felicit pe băieţi pentru că au jucat admirabil. Am făcut cel mai bun meci de când sunt eu antrenor. Astra era o formaţie foarte periculoasă, cu jucători de viteză, rapizi, însă am contracarat jocul lor. Eu nu am făcut nimic special, doar le-am ridicat moralul jucătorilor mei. Valoare există, nimeni nu poate spune altceva, însă era o problemă la nivel mental, fotbaliştii erau demoralizaţi. Va fi o finală interesantă cu Petrolul, o formaţie foarte puternică, ce dispune de jucători valoroşi, însă şansele sunt egale", a explicat Trică.

În toamnă , CFR-ul a reuşit să obţină 10 puncte în Grupa H a Ligii Campionilor, într-o grupă cu Manchester United, Galatasaray şi Sporting Braga, performanţă neatinsă de nici o formaţie din România după Revoluţie, dar 2013 a început şi a continuat dezastruos. În Liga 1, echipa din Gruia a ajuns pe locul opt, cu două etape înainte de finalul campionatului şi are o serie de nouă partide consecutive fără victorie pe teren propriu.

Petrolul se află la cel mai bun sezon al său din ultimii ani, e clasată pe 4, cu 58 de puncte, la un singur punct de locul al doilea, ocupat de Pandurii Târgu-Jiu. Cele două se vor duela în finală pe Naţional Arena, pe 1 iunie. 

 

Etichete
Comenteaza