Șofer de camion din Cluj, prins rupt de beat la volan. Polițiștii l-au oprit la timp înainte să provoace o tragedie
- Scris de Nicu Mitrea
- 28 Apr 2025, 16:50
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un bărbat din județul Cluj, în vârstă de 56 de ani, șofer de camion, a fost oprit în trafic de polițiști.
În seara zilei de 27 aprilie, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Beclean au oprit pentru control un autocamion cu semiremorcă, care circula pe Drumul Național 17, în localitatea Coldău.
"La volan a fost identificat un bărbat de 56 de ani, din Băișoara, județul Cluj. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,80 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre ebiologice, în vederea determinării alcoolemiei", a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Beclean.