Clujul, implicat într-o campanie mondială despre un viitor mai bun / O viață mai bună într-o lume a provocărilor
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:38
- Social
- Ascultă știrea
Comunitatea Martorilor lui Iehova din Cluj se alătură în septembrie unui efort global de informare despre cum putem avea o viață mai bună într-o lume a provocărilor.
În septembrie, peste 9 milioane de Martori ai lui Iehova din întreaga lume vor desfășura o campanie prin care își vor informa semenii despre un program gratuit și interactiv de studiere a Bibliei, arătând valoarea practică a principiilor de viață creștine.
„Învățăturile mereu actuale ale Bibliei i-au ajutat în multe feluri pe oameni de-a lungul secolelor. De pildă, ele au salvat căsnicii, le-au adus alinare celor împovărați de suferințe sufletești și i-au învățat pe oameni să devină membri activi și responsabili ai societății”, a declarat Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România. „Martorii lui Iehova trăiesc aceste lucruri și se bucură să le vorbească semenilor despre aceste foloase”, a mai adăugat acesta.
Ca parte a campaniei, Martorii lui Iehova vor distribui broșura Bucură-te pentru totdeauna de viață!. Aceasta este o publicație concisă, alcătuită din trei lecții, în care se vor găsi ilustrații sugestive, materiale video online și întrebări pentru discuții biblice.
Martorii lui Iehova vor organiza și un discurs biblic special, cu titlul „Cum te poate ajuta Biblia?”, ce va fi prezentat în toate lăcașurile de cult ale Martorilor lui Iehova din întreaga lume. Se va arăta cum îi pot ajuta pe oameni principiile Bibliei să ducă o viață fericită și plină de sens. Participarea este liberă și gratuită.
Pentru a afla mai multe despre programul gratuit și interactiv de studiere a Bibliei, vă rugăm să accesați jw.org > Învățături biblice > Curs de studiere a Bibliei. Pentru informații despre participarea la cuvântarea specială, vă rugăm să accesați jw.org > Despre noi > Întruniri > Caută o locație în apropiere.











