Veste bună pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj. Urmează să fie semnat contractul de execuție

Veste bună pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj. Urmează să fie semnat contractul de execuție

Viitorul Spital Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca va avea 12 secții cu peste 500 de paturi pentru spitalizare continuă și un heliport. Proiectul este estimat la aproape 2 miliarde de lei.

Vicepreședinții Consiliului Județean Cluj,  Radu Rațiu și Vákár István, au primit marți, 18 februarie 2025, vizita unei delegații aparținând Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, condusă de d-na director interimar Hegedüs Csilla.

Subiectul principal al acestei întâlniri de lucru l-a reprezentat analizarea stadiului a nu mai puțin de 16 proiecte europene depuse de Consiliul Județean Cluj pe Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 și Programul Sănătate 2021-2027 și aflate în diferite stadii de evaluare sau implementare.

A fost o discuție aplicată, împreună cu specialiștii ADR Nord Vest, în care s-a punctat evoluția fiecărui proiect în parte și modalitatea în care putem să eficientizăm colaborarea tehnică dintre cele două părți. Este important de subliniat faptul că majoritatea proiectelor demarate de Consiliul Județean Cluj, cum sunt cele din domeniul medical, au un impact regional și chiar național, motiv pentru care apreciem că alocările de fonduri către județul Cluj trebuie să constituie o prioritate pentru Guvern", afirmat Radu Rațiu.

Veste bună pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj. Urmează să fie semnat contractul de execuție

Astfel, a fost discutat stadiul celor șase proiecte din domeniul sănătății, din care trei pe screening la spitalele de Pneumoftiziologie, Boli Infecțioase și Recuperare, dar și proiectul de dotare a Ambulatoriului Spitalului de Boli Infecțioase și, respectiv de modernizare a infrastructurii de sănătate la Spitalele de Recuperare și Boli Infecțioase.

Alte proiecte discutate în cadrul ședinței de lucru au vizat Programul Regional 2021-2027, respectiv stadiul proiectelor de modernizare a drumurilor județene DJ 170B și 103K, revitalizarea zonei parcului etnografic național "Romulus Vuia" – Pădurea Hoia și cele două proiecte de îmbunătățire a infrastructurii de turism la Muzeul "Octavian Goga" Ciucea.

Am trecut în revistă stadiul acestor proiecte și am reiterat interesul Consiliului Județean pentru demararea unuia dintre proiectele sale prioritare, Spitalul Pediatric Monobloc, pentru care ne dorim să obținem finanțare din fonduri guvernamentale. Referitor la acest proiect avem o veste bună, aceea a câștigării la CNSC, care a respins contestația depusă de ofertantul aflat pe locul doi, astfel că urmează să semnăm contractul de execuție", a precizat vicepreședintele forului administrativ județean, Vákár István.

Proiect de 1,9 miliarde de lei

Proiectul forului administrativ județean care urmărește edificarea viitorului Spital Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, are o valoare de 1.929.849.903,83 lei, cu TVA inclus, reprezentând 100% din finanțarea națională nerambursabilă.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi edificat pe un teren de cca. 17 hectare, în cartierul clujean Borhanci, și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Comenteaza