Variola maimuţei pune pe jar OMS. Sunt deja peste 6.000 de cazuri/ Două noi decese

Variola maimuţei pune pe jar OMS. Sunt deja peste 6.000 de cazuri/ Două noi decese

Directorul general al OMS a anunţat că va convoca o reuniune a Comitetului de Urgenţă al acestei organizaţii, pentru a analiza gravitatea situaţiei, după ce, în doar câteva luni, au fost depistate peste 6.000 de cazuri de variola maimuței.

"În ceea ce priveşte variola maimuţei, continui să fiu îngrijorat de scala şi de difuzarea virusului", care a provocat deja peste 6.000 de cazuri în 58 de ţări, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă organizată la Geneva.

Potrivit acestuia, Comitetul de Urgenţă al OMS se va reuni, cel mai târziu în săptămâna care începe pe 18 iulie, pentru o analiză a situaţiei sanitare, informează AFP.

Pe 25 iunie, directorul OMS considerase că acea înmulţire a cazurilor nu justifica totuşi nevoia ca organizația să decreteze cel mai înalt nivel al său de alertă.

"Depistarea rămâne o provocare şi este foarte probabil să existe un număr important de cazuri care nu sunt recenzate", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a subliniat că Europa este epicentrul epidemiei, cu peste 80% din totalul cazurilor recenzate la nivel mondial.

"În Africa, cazuri apar în ţări care nu erau în trecut afectate şi mai multe recorduri au fost stabilite în locuri care au avut deja de-a face cu variola maimuţei", a adăugat el, conform Agerpres.

În timpul reuniunii sale din 23 iunie, Comitetul de urgenţă al OMS a considerat că înmulţirea cazurilor, deşi foarte îngrijorătoare, nu reprezenta "o urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională" - alerta cu cel mai înalt grad emis de această organizaţie.

O recrudescenţă neobişnuită a acestei boli virale a fost detectată începând din luna mai în afara ţărilor din Africa Centrală şi Africa de Vest, zona în care virusul variolei maimuţei este endemic.

Majoritatea cazurilor recenzate în afara zonelor endemice vizează bărbaţi care au întreţinut raporturi sexuale cu bărbaţi, chiar dacă au fost depistate cazuri şi în rândul unor persoane imunodeprimate şi al unor copii.

În România au fost confirmate, până în prezent 11 cazuri, toate la bărbați.

Două noi decese cauzate de variola maimuței

Organizația Mondială a Sănătății a raportat două noi decese cauzate de variola maimuței de la ultima actualizare. Astfel, s-a ajuns la trei decese de la începutul anului, toate raportate în Africa.

Ce este variola maimuței și care sunt simptomele

Variola maimutei este o infecție virală rară, cu infectare umană accidentală, care apare, de obicei, în principal în părțile împădurite din Africa Centrală și de Vest în urma contactului cu rezervorul animal. De asemenea, se poate răspândi de la persoană la persoană.

Este cauzată de virusul variolei maimutei, care aparține familiei ortopoxvirusului.

Există două tipuri de virus variolei maimutei, cel din Africa de Vest și cel bazinul Congo (Africa Centrală). Deși tipul vest-african al virusului variolei maimutei duce uneori la boli grave la unele persoane, boala este de obicei auto-limitată.

În medie, 1% dintre cei infectați cu tipul vest-african și până la 10% dintre cei infectați cu virusul din bazinul Congo au decedat.

Simptomele sunt adesea ușoare, deși leziunile pot fi pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului – inclusiv în contextul actual particular – în jurul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

Variola maimutei nu se răspândește în mod normal cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intra în organism prin piele lezată, tract respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.

Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat prelungit cu o persoană care are variola maimutei sau contact prelungit cu obiecte contaminate. Cu toate ca variola maimutei nu a fost documentata anterior ca o infecție cu transmitere sexuală, transmiterea în timpul contactului sexual este în concordanță cu modul în care acum virusul poate fi transmis de la o persoană la alta.

Comenteaza