Valeriu Gheorghiţă a vaccinat turişti la Castelul Bran: „orice măsură de relaxare asociază un risc mare de transmitere a infecţiei”

Valeriu Gheorghiţă a vaccinat turişti la Castelul Bran: „orice măsură de relaxare asociază un risc mare de transmitere a infecţiei”

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a participat la maratonul de vaccinare din Castelul Bran, unde el însuși a vaccinat turiști.

"Cred că situaţia intră într-o periodă de control din punct de vedere epidemiologic. Este important, repet, să menţinem acest control, pandemia nu a trecut şi oricând putem să avem derapaje dacă nu suntem atenţi la măsuri, la respectarea lor.

Ceea ce mi se pare foarte important şi cred că acest mesaj trebuie înţeles, că da, suntem într-o situaţie bună din punct de vedere epidemiologic, dar trebuie să o menţinem şi să o consolidăm. Cum facem asta? Prin vaccinare, bineînţeles”, a declarat Valeriu Gherrghiţă.

Medicul crede că relaxările anunţate reprezintă un pas concret către normalitate, un pas aşteptat de toată lumea şi arată eficienţa măsurilor, atât a celor de prevenţie, a celor nefarmaceutice, cât şi eficienţa vaccinării.

Valeriu Gherrghiţă: "Însă este important să consolidăm această evoluţie favorabilă din punct de vedere al pandemiei, să avem predictibilitate şi stabilitate pe termen lung încât progresiv să putem ridica şi alte restricţii şi să nu mai stăm cu teama că ne întoarcem iarăşi de la punctul zero, că ne lovi iarăşi de o creştere a numărului de cazuri şi de un sistem medical care ajunge la o capacitate maximală.

Este momentul să conştientizăm cu toţii importanţa vaccinării ca măsură care ne asigură pe termen lung stabilitate din punct de vedere epidemiologic şi ne odferă o siguranţă mai mare noupă, comunităţilor noastre şi ţării în general"

Riscul scade dacă toată lumea se vaccinarează, a precizat medicul, potrivit observatornews.ro.

Valeriu Gherrghiţă: "Cu siguranţă, orice măsură de relaxare asociază, prin interacţiunea crescută dintre persoane, un risc mai mare de transmitere a infecţiei, însă atât timp cât numărul persoanelor receptive, susceptibile la infecţie se reduce fie prin vaccinare - cel mai important - fie cei care au trecut eventual prin infecţie, riscul de recădere din punct de vedere epidemiologic scade.

Eu, personal, nu mă aştept ca după această perioadă de 1 mai să înregistrăm o creştere semnificativă a numărului de cazuri, cred că situaţia intră într-o periodă de control din punct de vedere epidemiologic. Este important, repet, să menţinem acest control, pandemia nu a trecut şi oricând putem să avem derapaje dacă nu suntem atenţi la măsuri, la respectarea lor.

Ceea ce mi se pare foarte important şi cred că acest mesaj trebuie înţeles, că da, suntem într-o situaţie bună din punct de vedere epidemiologic, dar trebuie să o menţinem şi să o consolidăm. Cum facem asta? Prin vaccinare, bineînţeles".

Comenteaza