Un vaccin esenţial în primele ore de viaţă, inexistent în maternităţile din Cluj. Soluţia DSP

Un vaccin esenţial în primele ore de viaţă, inexistent în maternităţile din Cluj. Soluţia DSP
La sfârşitul lunii ianuarie, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog declara că încă de la instalarea în funcţie a găsit o situaţie critică în ceea ce priveşte stocurile de vaccinuri pentru bebeluşi la nivelul întregii ţări.

„Din cele 5 vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizaţi copiii, numai în cazul vaccinului împotriva tuberculozei, adică al vaccinului BCG există doze suficiente. În cazul celorlalte vaccinuri am constatat lipsa de stoc sau stocuri insuficiente, ba chiar un vaccin neachiziţionat (vaccinul diftero-tetano-pertussis)", a spus atunci Bodog, adăugând că a cerut atât Institutului de Sănătate Publică, cât şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii să pună la punct un plan de remediere a situaţiei. Totuşi, realitatea din teritoriu, la mai mult de o lună de la declaraţia respectivă, se prezintă la fel de gravă.

Din 10 judeţe din care au fost obţinute informaţii (Alba, Argeş, Bistriţa, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Timiş), în opt lipseşte vaccinul antihepatic B, cel care se face la nou-născuţi în primele 24 de ore de viaţă.

În judeţul Cluj vaccinul antihepatită B lipseşte din maternităţi din luna ianuarie, astfel că s-a găsit o soluţie provizorie pentru vaccinarea nou-născuţilor.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Mihai Moisescu, până la rezolvarea situaţiei, nou-născuţii vor primi vaccin hexavalent la şase săptămâni sau la două luni, în funcţie de starea de sănătate a mamei.

„Deoarece există această lipsă a vaccinului antihepatită B pentru nou-născuţi în maternităţi din luna ianuarie la nivelul judeţului Cluj s-a pus la punct o schemă alternativă. Copilul este vaccinat cu vaccin hexavalent la şase săptămâni sau la două luni, în funcţie de starea de sănătate a mamei, de către medicul de familie. Aceasta este o schemă provizorie pe durata lipsei vaccinului antihepatită B pentru nou-născuţi în maternităţi. În momentul în care se va relua vaccinarea în maternităţi, se va relua vaccinarea normală, după naştere, cu vaccin antihepatită B. Aşteptăm să primim veşti de la Ministerul Sănătăţii, părinţii să mai aibă puţină răbdare", a spus Moisescu.

Mai multe detalii AICI. 

Comenteaza