Un site unde românii îşi vând organele la bucată, în văzul tuturor, funcţionează fără probleme de 12 ani

Un site unde românii îşi vând organele la bucată, în văzul tuturor, funcţionează fără probleme de 12 ani

De 12 ani există platforme online unde oameni săraci și disperați își scot câte un rinichi la vânzare, în speranța că alți oameni - de data asta bolnavi și disperați! - vor avea suficienți bani să cumpere. Problema e când și autoritățile întârzie inacceptabil de mult să vorbească despre asta.

Silvia Tabuşcă, expert în drepturile omului, pentru Digi24.ro.: „România este singura ţară din lume pe care eu o ştiu, care în momentul de faţă are o platformă online, anunţurile respective vizează datele biologice ale donatorilor sau vânzătorilor. A fost deschisă pe numele unei persoane private din România, platforme similare există şi în alte ţări, dar ele nu sunt publice.”

Radu Zamfir, director al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT): „Aceste siteuri au apărut în România imediat după 1989, au explodat în 2000, când s-au făcut primele transplanturi de cord şi ficat în ţara noastră. Ulterior, începând cu 2010, numărul acestor siteuri a început să scadă în România şi să se mute în Spania şi Italia, unde la ora actuală sunt mai multe astfel de platforme”.

Comenteaza