UE a dat undă verde pentru vaccinul Johnson & Johnson. CNCAV: Este sigur și eficient

UE a dat undă verde pentru vaccinul Johnson & Johnson. CNCAV: Este sigur și eficient

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că  vaccinul Johnson&Johnson este sigur și eficient, ca urmare a concluziilor Agenţiei Europene a Medicamentului.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Combinaţia între apariţia unor cheaguri de sânge şi trombocite scăzute din sânge este foarte rară, iar beneficiile generale ale vaccinului COVID-19 Janssen, produs de compania Johnson & Johnson, în prevenirea COVID-19, sunt mai mari decât riscurile de reacţii adverse", a precizat Agenţia Europeană a Medicamentului, marți, când a concluzionat că vaccinul poate fi folosit în continuare în Uniunea Europeană. 

"Raportul risc-beneficiu pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania Johnson&Johnson, denumit 'COVID-19 Vaccine Janssen', rămâne nemodificat – beneficiile vaccinării împotriva COVID-19 depășesc riscurile efectelor adverse", informează CNCAV, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a platformei RO Vaccinare.

Potrivit CNCAV, apariția unor afecțiuni care asociază tromboză și trombocitopenie a fost întâlnită extrem de rar în cazul pacienților vaccinați cu acest ser – au fost raportate opt cazuri în SUA, după șaptemilioane de administrări.

"Aceste afecțiuni au fost întâlnite mai frecvent la persoane cu vârstă sub 60 ani, majoritar femei, în primele 3 săptămâni de la vaccinare. Până la acest moment nu au fost identificați factori de risc care să predispună la apariția acestor evenimente", transmite CNCAV.

Informațiile despre produs (Rezumatul Caracteristicilor Produsului și Prospectul) vor fi actualizate pentru a include date de atenționare cu privire la riscul de apariție a trombocitopeniei și tulburărilor de coagulare.

"Se recomandă contactarea de urgență a medicului dacă sunt constatate următoarele simptome în primele trei săptămâni de la vaccinare:

  • dificultăți de respirație
  • durere în piept
  • umflarea picioarelor
  • durere abdominală puternică și persistentă
  • dureri de cap persistente
  • vedere încețoșată
  • pete mici de sânge sub piele la distanță de locul administrării vaccinului", se mai precizează în mesajul postat pe pagina de Facebook a platformei RO Vaccinare.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza