Breaking news UE a dat undă verde "pașaportului COVID". De la 1 iulie intră în vigoare

UE a dat undă verde "pașaportului COVID". De la 1 iulie intră în vigoare

Parlamentul European a aprobat miercuri definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene.

Eurodeputaţii au adoptat noile reglementări referitoare la certificatul COVID-19 cu 546 voturi pentru, 93 împotrivă şi 51 abţineri (cetăţenii Uniunii Europene) şi cu 553 voturi pentru, 91 împotrivă şi 46 abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe), se arată în comunicatul oficial al al Parlamentului European.

Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană.

Sistemul se va aplica de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie. În acelaşi timp, certificatul nu va fi considerat un document de călătorie.

În cadrul negocierilor dintre instituţii, eurodeputaţii au obţinut un acord pentru ca ţările Uniunii Europene să nu poată impune restricţii de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, "cu excepţia cazului în care [ele] sunt necesare şi proporţionale pentru protecţia sănătăţii publice". Va trebui să se ţină seama de dovezi ştiinţifice, inclusiv de datele epidemiologice publicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Măsurile trebuie notificate celorlalte state membre şi Comisiei Europene cu 48 de ore înainte, dacă este posibil. Publicul trebuie să fie informat cu 24 de ore înainte.

Statele membre UE sunt încurajate să asigure posibilităţi de testare uşor accesibile şi la preţuri abordabile. La cererea Parlamentului, Comisia a promis să mobilizeze 100 de milioane euro în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă. Suma este destinată statelor membre, astfel încât să poată cumpăra teste pentru a emite certificate digitale ale UE privind COVID-19.

Toate ţările membre trebuie să accepte certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM). Statele membre decid, în schimb, dacă acceptă şi certificatele emise pentru vaccinurile autorizate potrivit procedurilor naţionale de autorizare sau pentru cele înscrise pentru utilizare în caz de urgenţă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Toate datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR). Certificatele vor fi verificate offline şi nu se vor păstra date cu caracter personal.

Textul trebuie să fie adoptat oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial al UE. El urmează să intre în vigoare imediat şi să se aplice începând cu 1 iulie 2021. 

Comenteaza