Testele rapide pentru COVID ar putea fi găsite și în farmacii

Testele rapide pentru COVID ar putea fi găsite și în farmacii

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, consideră că testele rapide antigen pentru depistarea COVID-19 ar trebui să se găsească și în farmacii, ceea ce în prezent nu se întâmplă.

Voiculescu a spus miercuri, la ieșirea de la vaccinare, că va fi reevaluată posibilitatea achiziţionării de teste antigen din farmacii de către populaţie. Comercializarea testelor antigenice în farmacii a fost oprită în noiembrie de Agenția Medicamentului, care a precizat că testele sunt "de uz profesional, ceea ce înseamnă că se recomandă ca prelevarea probei și interpretarea rezultatelor să se facă de către personal medical calificat".

"Vom reevalua această chestiune. Avem de ieri un nou preşedinte al Agenţiei Medicamentului şi am avut deja această discuţie. Cred că este bine ca oamenii să aibă acces la teste antigen de calitate şi lucrul acesta cred că poate să se întâmple şi în farmacii. Trebuie să avem discuţii cu experţii în domeniu", a spus Vlad Voiculescu.

Testul antigen poate indica infecţia în faza acută a bolii, inclusiv pentru persoanele fără simptome, dacă infecţia este activă.

 

Comenteaza