Sub 50 de cazuri noi cu COVID și 5 decese în ultimele 24 de ore

Sub 50 de cazuri noi cu COVID și 5 decese în ultimele 24 de ore

În ultima zi au fost prelucrate aproape 17.500 de teste pentru depistarea noului coronavirus.

Până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.630 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 46 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până astăzi, 33.253 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.06.2021 (10:00) – 27.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 76 de decese (48 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Maramureș, Mureș, Prahova și Municipiul București.

71 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 dintre acestea s-a produs în luna august 2020, 2 în noiembrie 2020, 8 în decembrie 2020, 15 în ianuarie 2021, 5 în februarie 2021, 6 în martie 2021, 32 în aprilie 2021 și 2 în mai 2021 în județele Maramureș, Mureș și Municipiul București.

Dintre cele 76 de decese, 7 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 522. Dintre acestea, 92 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.311.675 de teste RT-PCR și 1.427.164 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.791 de teste RT-PCR (2.858 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.933 la cerere) și 7.672 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.888 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 837 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.791 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 39 de persoane. 

Comenteaza