Stadiul lucrărilor la viitoarele centre de mari arși din România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că centrul de arşi grav de la Târgu Mureş va putea fi dat în folosinţă, cel mai probabil, în toamna acestui an.

''Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara este finalizată. Astăzi suntem în etapa de achiziție a echipamentelor, instalare, testare a fluxurilor medicale, iar în scurt timp centrul va fi dat în folosință.
Este primul centru de arși grav construit în România după Revoluție. Știu că mulți vor spune că a venit târziu. Și aveți dreptate. Acest centru trebuia să existe de mult timp'' - a scris Alexandru Rogobete, duminică, pe pagina sa de Facebook.

În clădirea de la Timișoara vor funcționa integrat:
– UPU-SMURD, cu 58 de posturi, pentru preluarea și stabilizarea rapidă a pacienților;
– Centrul de Arși, cu:
• 6 paturi pentru mari arși,
• 6 paturi pentru arși intermediari și post-critici,
• 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă;
– Secția ATI, cu 27 de paturi, destinată pacienților critici;
– Bloc operator, cu 25 de săli de operație, capabile să susțină intervenții complexe, în paralel;
– spații esențiale pentru funcționarea sigură a actului medical: sterilizare, farmacie, spații administrative și logistice, spații tehnice, adăpost ALA;
– heliport, pentru transfer rapid în situații de urgență majoră.

În ceea ce privește centrul care se face la Târgu Mureș, ministrul transmite că unitatea medicală va fi dată în folosință, cel mai probabil, în toamna acestui an, după finalizarea etapei de dotare cu echipamente medicale, testare a circuitelor și validare a funcționării tuturor sistemelor.

''România are nevoie de centre de arși. Și, în sfârșit, le va avea. După centrul de mari arși de la Timișoara, următorul care intră în linie dreaptă este centrul de arși grav de la Târgu Mureș. Construcția este aproape finalizată, iar în prima parte a acestui an urmează etapa decisivă: dotarea cu echipamente medicale, testarea circuitelor și validarea funcționării tuturor sistemelor, astfel încât centrul să poată fi dat în folosință, cel mai probabil, din toamna acestui an'', a transmis Rogobete într-un mesaj postat duminică seara.

Potrivit ministrului, proiectul reprezintă o investiție majoră, complet integrată din punct de vedere tehnic. Clădirea este una nouă, cu o suprafață totală de 24.113 metri pătrați, concepută special pentru tratamentul cazurilor critice.

''Centrul de mari arși va include cinci paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară, microchirurgie și chirurgie reconstructivă, o secție ATI cu 44 de paturi și un bloc operator cu 25 de săli de operație. În plus, sunt prevăzute spații conexe actului medical, centru de transfuzii sangvine, sterilizare și un centru de instruire pentru personalul medical'', a precizat Alexandru Rogobete.

El a adăugat că subiectul centrelor de arși a fost, timp de mai mulți ani, ''folosit mai mult pentru discursuri decât pentru rezultate'', dar că , în prezent, ''vorbim despre fapte''.

''Știu că subiectul centrelor de arși a fost ani la rând folosit mai mult pentru discursuri decât pentru rezultate. Tocmai de aceea, astăzi vorbim despre fapte. Acest centru există. Se vede. Și va salva vieți'', a subliniat ministrul Sănătății.

Comenteaza