S-a dat liber la nunți și botezuri. Câți invitați pot participa la evenimentele private

S-a dat liber la nunți și botezuri. Câți invitați pot participa la evenimentele private

De luna viitoare se reiau evenimentele private. Cuplurile care vor să se căsătorească o vor putea face în doar câteva zile, după mai bine de un an de așteptare.

Câteva zeci de cupluri şi-au unit, ieri, destinele în Cluj. Deşi de la 1 iunie se pot organiza evenimente private, cu un număr restrâns de persoane, cei mai mulţi miri preferă să mai aştepte până să facă petrecerea.

„Ca să ne asigurăm că totul o să decurgă ok, am decis să nu riscăm să programăm anul ăsta şi să avem petrecea anul viitor"

"Nu ne-am gândit încă la nimic, ne gândim pe anul viitor să facem o petrecere mai mare, acum doar ceva cu familia, restrâns". Alţii însă nu mai vor să mai aştepte.

"Ne-am hotărât să facem în orice condiţii se poate. Avem sala rezervată, avem totul pus la punct. Invitaţiile sunt trimise, acum vin câţi ne permite legea"

Alex Prunean, reporter Observator: "Din 1 iunie sunt permise evenimentele private în aer liber, dar în limita a 70 de invitaţi. Abia din 1 iulie vom putea petrece alături de alte 100 de persoane, iar din 1 august numărul poate creşte la 150. Nu există nicio limită de participanţi în cazul în care toate persoanele sunt vaccinate şi dacă localul asigură un spaţiu de cel puţin 2 metri pătraţi pentru fiecare invitat"

Deşi au început să apară câteva programări, sezonul nunţilor este departe de ce era înainte de pandemie.

Andreea Pop, fotograf: "Au început să sune zilele acestea. Ieri am făcut 2 programări deja"

Marian Fodorea, administrator catering: "Avem chiar programate, dar neconfirmate 100%, mai multe evenimente de tip nuntă, care se vor ţine în aer liber, la diverse locaţii alese de client"

Mihai Lujerdean, organizator de evenimente: "Avem în 6 iunie primul botez, pe urmă în 20 iunie, iar în 26 iunie avem prima nunta practic din 2021."

Ioana Mârza, patron salon de evenimente: "Sunt oameni care au păstrat data şi îşi organizează pe bază de repede înainte toate lucrurile şi sunt oameni care au preferat să se mute pentru anul viitor şi să facă lucrurile pe îndelete"

Înainte de pandemie, în anul 2019, peste 128 de mii de cupluri s-au căsătorit, potrivit observatornews.ro.

 

Comenteaza