România are 300 de medici oncologi, dintre care o treime la Cluj

România are 300 de medici oncologi, dintre care o treime la Cluj
Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, susține că situația este critică în România, întrucât numărul medicilor oncologi raportat la numărul de pacienți diagnosticați cu cancer este foarte mic.

Acesta afirmă că numărul medicilor oncologi din România este insuficient având în vedere numărul mare de pacienţi diagnosticaţi cu această boală.

"Conform studiului IMAS din 2015, în România sunt peste 850.000 de pacienți cu cancer. Conform datelor de la Casa Națională, în fiecare an sunt cam 115.000 în tratament efectiv din cei 850.000 de pacienți. În fiecare an, în România, sunt diagnosticate 78.000 de noi cazuri, dintre care 48.000 pierd lupta cu boala.

Deci, 130 de pacienți mor zilnic în România de patologia oncologică din varii motive. Unii descoperă boala prea târziu, unii n-au acces la investigații și tratamente. Mulți dintre cei 130 ar fi putut fi salvați sau, mă rog, li s-ar fi putut prelungi viața, dar, neavând acces la tratamente și investigații, ei mor fără nicio șansă", a declarat Cezar Irimia pentru Agerpres.

Acesta mai susține că, din datele pe care le are, numărul medicilor oncologi la nivelul întregii țări este de 300, plus 50 de medici radioterapeuți cu competențe în oncologie. Din totalul medicilor specializaţi în oncologie, aproximativ o treime profesează la Cluj.

"Nu știu ce date au trimis cei de la Ministerul Sănătății, dar de la președintele comisiei de cancer din minister știu că există aproximativ 300 de medici oncologi în România, la care se adaugă în jur de 50 de doctori radioterapeuți cu competențe în oncologie. Insuficienți medici, ținând cont de numărul mare de bolnavi. Chiar dacă îi luăm și pe cei din privat, este clar că totalul medicilor este insuficient", a mai spus Irimia.

În 2016, Clujul avea 89 de oncologi - cei mai mulţi la nivel naţional, pe locul doi aflându-se capitala, cu 50, urmată de Iaşi, cu 33. Potrivit Ministerului Sănătăţii, la polul opus sunt Buzău şi Caraş-Severin, cu câte 4 medici, Covasna, cu doar 2 specialişti în oncologie şi Călăraşi, unde pacienţii pot fi consultaţi de un singur medic oncolog.

Potrivit Institutului Național de Statistică, numărul medicilor și medicilor rezidenți în specialitatea oncologie medicală, în anul 2016, a fost de 648, din care 279 rezidenți. Dintre aceștia, 512 medici oncologi lucrau în rețeaua publică, 279 dintre ei fiind rezidenți. În rețeaua privată erau înregistrați 136 de medici și niciun rezident.

Comenteaza