Prima reacție din partea spitalului din Cluj-Napoca, după incendiul de noaptea trecută

Prima reacție din partea spitalului din Cluj-Napoca, după incendiul de noaptea trecută

Pompierii au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la un spital privat din Cluj-Napoca. A fost activat Planul roșu de intervenție, iar 29 de pacienţi au fost evacuaţi.

Incendiul a pornit joi la ora 22.44. Focul s-a manifestat într-un spațiu exterior al spitalului de pe strada Frunzișului și pentru că imobilul a fost inundat cu fum, pompierii declanșat planul roșu de intervenție la ora 22:50. 

Pompierii au evacuat 12 pacienți, dintre care 2 erau internați la secția ATI. Restul pacienților s-au autoevacuat cu ajutorul personalului medical, astfel că, în final, au fost evacuați toți cei 29 de pacienți din clădire. Dintre aceștia, 20 au fost transportați la alte spitale din Cluj-Napoca cu ambulanțe SMURD și SAJ, iar 9 pacienți au optat să meargă la propriul domiciliu (detalii AICI).

În cele din urmă, planul roșu a fost dezactivat la ora 00:25. O comisie va stabili cauza probabilă a incendiului.

Reprezentanții spitalului din Cluj au avut o primă reacție după incident. Aceștia spun că incendiul a inbucnit în zona în care sunt depozitate deșeurile.

Ca urmare a incendiului produs în decursul acestei nopți, în cadrul unității noastre, dorim să vă informăm că, din fericire, acesta a fost lichidat rapid, la scurt timp de la izbucnire și nu există victime. Incendiul produs, momentan din cauze necunoscute, s-a declanșat în zona de deșeuri, iar fumul a pătruns și în spital, ceea ce a dus la declanșarea senzorilor. Pentru siguranța pacienților noștri și a echipei medicale, am decis imediat evacuarea clădirii. În acest moment, pacienții sunt în afara oricărui pericol, fiind transferați la alte unități medicale cu ajutorul serviciului local de ambulanță. Mulțumim echipajelor de intervenție ale ISU Cluj, serviciului local de ambulanță și Poliției Române pentru intervenția rapidă și gestionarea eficientă a situației. De asemenea, le mulțumim din inimă colegilor din Spitalul Clinic Județean de Urgență, celor din Spitalul Municipal Cluj-Napoca și celor din Spitalul Clinic Militar de Urgență care au preluat pacienții noștri. Ne cerem scuze pacienților și familiilor acestora pentru situația neplăcută prin care au trecut și rămânem alături de ei pentru a le oferi tot sprijinul necesar, transmit reprezentanții spitalului.
Comenteaza