Pfizer și BioNTech promit UE 50 milioane de doze de vaccin în plus în trimestrul al doilea

Pfizer și BioNTech promit UE 50 milioane de doze de vaccin în plus în trimestrul al doilea
| Foto: Getty Images

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că Pfizer și BioNTech vor creşte cu 50 milioane de doze cantitatea de vaccin anti-COVID-19 ce va fi livrată Uniunii Europene până la finalul lunii iunie.

Livrarea acestor doze suplimentare, prevăzută iniţial în trimestrul al patrulea, va începe încă din aprilie, transmite AFP, conform Rohealthreview.ro.

Anunţul intervine în contextul în care compania americană Johnson & Johnson, care urma să furnizeze UE 55 milioane de doze în trimestrul al doilea, a comuniccat, marți, că va întârzia livrarea vaccinului sau monodoză în Europa.

Până în prezent, în România au fost administrate 3.117.486 de doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer/BioNTech.

Comenteaza