Persoanele care au făcut o doză cu AstraZeneca și au refuzat rapelul se pot vaccina cu Pfizer sau Moderna

Persoanele care au făcut o doză cu AstraZeneca și au refuzat rapelul se pot vaccina cu Pfizer sau Moderna

CNCAV transmite că se permite vaccinarea cu un alt tip de vaccin pe bază de ARN Mesager, pentru toate persoanele care s-au vaccinat cu prima doză de AstraZeneca şi au refuzat rapelul.

”Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis o nouă instrucţiune care vine în completarea celei emise la data de 13 august 2021 privind vaccinarea în situaţii speciale. Conform prevederilor regăsite în document, se permite vaccinarea cu un alt tip de vaccin pe bază de ARN Mesager, pentru toate persoanele care au fost vaccinate cu prima doză de Vaxzevria/ AstraZeneca şi care au decis amânarea rapelului mai mult de 3 luni”, a transmis, joi, CNCAV.  

Sursa citată a precizat că în acest caz nu este nevoie de recomandare medicală specială.  

Totodată, pentru persoanele vaccinate cu prima doză de Vaxzevria/AstraZeneca, care se află în primele 3 luni de la administrarea acesteia, decizia de schimbare a tipului de vaccin, la doza 2, se va stabili în urma unei recomandări medicale, conform contraindicaţiilor şi precauţiilor din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP).  

”Atunci când o persoană dezvoltă infecţie cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze, schema de vaccinare va fi continuată, după vindecare, cu acelaşi tip de vaccin”, au mai transmis specialiştii.  

Specialiștii CNCAV reamintesc că vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reuneşte experţi la nivel european. 

”Vaccinurile pot preveni apariţia unor noi variante ale virusului SARS-CoV-2, reduc semnificativ riscul de boală severă şi limitează răspândirea virusului, reduc considerabil riscul de spitalizare şi de deces.  

CNCAV asigură populaţia de transparenţă completă şi responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informaţiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil şi sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”, a mai transmis CNCAV.  

Comenteaza