Număr de telefon gratuit unde poți să reclami corupția din spitale şi farmacii

Număr de telefon gratuit unde poți să reclami corupția din spitale şi farmacii
Ministrul Sănătăţii a anunţat, vineri, lansarea unei linii de telefon speciale, la care pacienţii, medicii sau martorii unor fapte de corupţie dintr-o unitate medicală sau farmacie pot semnala încălcarea legii, dispeceratul TelVerde fiind administrat de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

"Astăzi lansăm linia verde anti-corupţie, în parteneriat cu Ministerul de Interne, mai exact cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Parchetul de pe lângă ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Orice român va putea sesiza telefonic cazuri de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a serviciului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii trucate. Dispeceratul va fi administrat de Direcţia Generală Anticorupţie şi vor primi, de asemenea, sesizările pacienţilor primite prin noul mecanism de măsurare a satisfacţiei pacienţilor. Totodată, Gov IT hub lucrează la un portal de sesizări unde personalul medical şi pacienţii vor putea raporta, anonim, neregului din sistem", a declarat ministrul Sănătăţii.

Numărul de telefon la care cetăţenii vor putea reclama cazurile de corupţie este 0800.806.806, apelul fiind gratuit în orice reţea.

"În fiecare săptămână, de când sunt ministru al Sănătăţii, am semnat trimiterea unui dosar de posibilă corupţie către parchet, DNA, sau alte instituţii de anchetă. Am descoperit un sistem sufocat de grupuri de interese, o pânză de păianjen care sufocă ţara, iar din loc în loc, pe pânză, pândesc păianjeni feudali care fac din viaţa pacienţilor şi sănătatea acestora o afacere. Pentru a face curăţenie în sistem, noi am aprins lumina prin transparentizarea la toate nivelurile. La DNA sunt peste 150 de dosare de corupţie, dar nu ne putem baza doar pe procurori să ne rezolve problemele. De aceea, ne bazăm pe pacienţi şi pe personalul medical să ne ajute să ţinem lumina aprinsă şi să semnaleze cazurile de corupţie", a mai spus Vlad Voiculescu.

În afară de TelVerde, cetăţenii mai pot reclama cazurile de corupţie din sistemul medical şi direct la Ministerul Sănătăţii, prin email la adresa presa@ms.ro, sau printr-o sesizare scrisă depusă la sediul instituţiei sau transmisă prin poştă.

Comenteaza