Preşedintele Consiliului Județean: "La Cluj este suficient teren pentru spitalul regional. Sper că premierul nu are intenţii ascunse"

Preşedintele Consiliului Județean:
Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare, un protocol de asociere cu Ministerul Sănătăţii în vederea realizării Spitalului Regional de Urgenţă Cluj (SRU).

Preşedintele CJ, Alin Tişe, a reafirmat că la Cluj există suficient teren pentru construirea spitalului, în replică la afirmaţiile făcute de premierul Viorica Dăncilă cum că ar mai fi nevoie de 1,4 ha de teren. El a spus că este vorba doar de nevoia de a actualizarea unui plan urbanistic zonal (PUZ) după ce Ministerul Sănătăţii a modificat modulul acestui obiectiv.

Tişe a cerut liderului consilierilor judeţeni ai PSD, Remus Lăpuşan, să îi explice premierului că la Cluj nu există impedimente în realizarea spitalului şi şi-a exprimat temerea că în spatele acestor controverse la adresa Clujului s-ar afla intenţia premierului de a-l scoate din lista oraşelor beneficiare a viitoarelor spitale regionale. Lăpuşan a negat categoric că ar exista o asemenea intenţie.

Conform protocolului, CJ va actualiza PUZ necesar realizării pe terenul de 14 ha a obiectivului de investiții în noua sa formă, prin actualizarea celui existent conform proiectului actual transmis de Ministerul Sănătății. CJ va elabora, pe baza datelor tehnice transmise de minister, documentațiile tehnico-economice necesare realizării infrastructurii tehnico-edilitare.

Forul județean va realiza, sub rezerva asigurării finanțării de către Ministerul Sănătății, branșamentele, racordurile și drumurile de acces necesare în scopul bunei funcționări a obiectivului. CJ va asigura susținerea logistică, la nivel local, a implementării proiectului de edificare a SRU. În perspectiva demarării efective a lucrărilor de construcție, CJ va finaliza eliberarea amplasamentului de vegetația și construcțiile existente aflate în proprietatea privată a județului.

CJ Cluj a fost prima dintre autoritățile din țară vizate de construirea unui SRU, respectiv Cluj, Iași și Craiova, care a finalizat în bune condiții întreaga procedură prin care s-a pus la dispoziție un teren propice amplasării spitalului regional de urgență.

Pentru a ajunge în etapa finală, CJ a derulat o procedură laborioasă prin care a dezmembrat terenul în cauză și s-a ocupat de evaluarea suprafeței transmise pentru construirea spitalului, a adoptat hotărârea 167/26.07.2017 de modificare a HCJ nr. 258/29.11.2016 prin care terenul a fost transferat din domeniul public al județului în domeniul public al Statului Român.

Ulterior, CJ a acționat pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului al Statului Român și a înițiat demersurile necesare în vederea casării și, respectiv demolării construcțiilor dezafectate existente pe terenul în cauză. În 1 noiembrie 2017, CJ  Cluj a predat Ministerului Sănătății, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care urmează să fie edificat viitorul SRU, situat în comuna Florești, str. Avram Iancu nr. 370-374.

 

Comenteaza