Licitația de proiectare a Spitalului Regional de Urgență Cluj, gata la sfârșitul săptămânii. Semnarea contractului, în martie

Licitația de proiectare a Spitalului Regional de Urgență Cluj, gata la sfârșitul săptămânii. Semnarea contractului, în martie

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că licitaţia pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj va fi finalizată până la sfârşitul săptămânii în curs, iar semnarea contractului ar putea avea loc în martie, dacă nu vor fi depuse contestaţii.

„Avem studiul de fezabilitate aprobat, inclusiv acordul de mediu, proiectul fiind fazat în două etape. Acum ne aflăm în faza finală a licitaţiei pentru proiectare şi sperăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să fie selectat câştigătorul proiectării, iar dacă nu sunt contestaţii, să semnăm contractul în luna martie. La licitaţia de proiectare s-au înscris opt consorţii internaţionale cu un total de peste 50 de firme. Proiectarea va dura 12 luni”, a declarat managerul de proiect, Cristina Gafton, de la Ministerul Sănătăţii, într-o conferinţă de prezentare organizată la Cluj-Napoca.

Oficialul Ministerului Sănătăţii a subliniat că întregul proiect de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj are o valoare totală de 540 de milioane de euro. Aceasta a mai spus că finanţarea acestui proiect este asigurată prin Programul Operaţional Regional, urmând ca noua unitate medicală să fie funcţională în luna martie 2027.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj se va întinde pe o suprafaţă de peste 150.000 mp, va avea şapte etaje, dintre care două subterane, 849 de paturi, dintre care 81 de ATI, precum şi un heliport. De asemenea, noul spital va avea şi o unitate de mari arşi, cu 12 paturi, dintre care şase cu propria sală de operaţie. În plus, spitalul va dispune de aproape 1.400 de locuri de parcare, dintre care 456 vor fi subterane.

Comenteaza