Însoțitorii pacienților oncologici ar putea beneficia concediu și indemnizație și pe durata investigațiilor medicale

Însoțitorii pacienților oncologici ar putea beneficia concediu și indemnizație și pe durata investigațiilor medicale
| Foto: Getty Images

Însoțitorii pacienților oncologici ar putea beneficia de concediu și indemnizație și atunci când îi însoțesc pe aceștia la investigații medicale, conform unui proiect legislativ.

În prezent, însoțitorii pacienților oncologici beneficiază de concediu și de indemnizația aferentă doar atunci când îi însoțesc pe aceștia la intervenții chirurgicale și tratamente.

Pe de altă parte, inițiatorii atrag atenția că bolnavii de cancer au nevoie și de numeroase investigații medicale pentru a monitoriza îndeaproape evoluția bolii, reiese dintr-un comunicat transmis, joi, de Uniunea Salvați România.

Proiectul a fost inițiat de către deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu.

''Vorbim despre corectarea unei inechități din prezent, pentru că nu este normal ca statul să penalizeze însoțitorul bolnavului oncologic pentru însoțirea acestuia din urmă la investigații, operații și tratamente. Cei care au trecut prin astfel de situații, care au avut cazuri în familie și prieteni, știu foarte bine că, în termeni reali, bolnavul oncologic nu poate fi lăsat să se deplaseze și să se descurce singur după astfel de proceduri, astfel că, până la urmă, prin noul proiect ne asigurăm că dreptul la sănătate e urmărit cu adevărat în aceste situații'', declară Ciprian Rigman, citat de Agerpres.

Conform comunicatului, în evidențele medicilor din România erau aproximativ 560.000 de pacienți cu cancer înregistrați între ianuarie și septembrie 2024. Această cifră include atât pacienți nou diagnosticați, cât și pacienți în supraveghere și tratament. Toți acești pacienți au nevoie periodic de investigații medicale - screening, diagnostic, stadializare, monitorizare sau planificarea tratamentului, menționează sursa citată.

Prin completarea propusă, legislația națională se aliniază și obiectivelor și recomandărilor UE privind sprijinul acordat pacienților oncologici și aparținătorilor acestora - se mai arată în comunicat.

Proiectul modifică și completează Legea privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (nr. 158/2005) astfel încât să beneficieze de concediu și de indemnizația pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice de peste 18 ani persoana care, la solicitarea pacientului și cu recomandarea medicului curant, îl însoțește pe acesta la investigații, la intervenții chirurgicale și tratamente.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .