Încă cinci decese COVID la Cluj. Rata de pozitivare, în scădere

Încă cinci decese COVID la Cluj. Rata de pozitivare, în scădere

În acest moment, în spitalele din Cluj sunt internați 650 pacienți diagnosticați cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost depistați 163 de clujeni infectați cu SARS-CoV-2 din 1.921 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 8,48%, în scădere față de cea înregistrată în prima zi a săptămânii, când a fost de aproape 21%.

Au fost făcute 394 diagnostic grupe de risc, 214 teste efectuate la cerere și 1.313 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 821.520 de teste, la nivelul județului Cluj.

De asemenea, a scăzut și numărul celor internați - vineri sunt 650 de pacienți în spitale, față de 715 luni, iar pe secțiile ATI sunt 86 de bolnavi în stare gravă, cu patru mai puțini.

În ultima zi au murit cinci clujeni infectați cu virusul, astfel că numărul deceselor a ajuns la 1.612, din care 998 din județ.

Totodată, au fost vindecați și externați 7.291 de pacienți, din care 4.926 din județul Cluj. Rata incidenței pe județul Cluj a scăzut la 5,48 la mia de locuitori (vezi situația în Cluj-Napoca). 

Comenteaza