COVID: Creștere bruscă a numărului de infectări și de decese în ultimele 24 de ore

COVID: Creștere bruscă a numărului de infectări și de decese în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în România au fost depistate aproape 5.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, cele mai multe înregistrate într-o singură zi în ultima săptămână.

4.854 de noi cazuri de COVID au fost raportate marți, cu 2.767 mai multe decât în ziua anterioară. De asemenea, au fost raportate 69 de decese, cu 49 mai multe decât ieri. 

Dintre cele 69 decese, dintre care 9 anterioare, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Din totalul de 69 pacienți decedați, 60 au fost nevaccinați și 9 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani, 60-69 ani, 70-79 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.587 cu 252 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 542 de persoane, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 542 de pacienți internați la ATI, 485 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 226 sunt minori, 221 fiind internați în secții, cu 31 mai puțin decât în ziua anterioară și 5 la ATI, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.828 teste RT-PCR (8.429 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.399 la cerere) și 29.231 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.621.306 teste RT-PCR și 8.985.747 teste rapide antigenice.

Comenteaza