Clujul, în TOPUL cazurilor noi azi/ Doar două județe cu sub 100 de noi infectări

Clujul, în TOPUL cazurilor noi azi/ Doar două județe cu sub 100 de noi infectări

Județul Cluj se află miercuri în top 3 la numărul de cazuri noi cu COVID-19, depistate în 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost confirmate 588 de persoane cu COVID-19. Noul număr de îmbolnăviri plasează Clujul pe locul trei pe țară la infectări, după București, unde au fost depistate 3.119 de cazuri și după județul Constanța, unde s-au înregistrat 639 de îmbolnăviri. De asemenea, multe infectări au fost raportate și în Iaşi - 540, Timiş - 510 şi Prahova - 500. 

Sub 100 de cazuri noi au fost înregistrate în doar două județe: Bistrița - Năsăud - 86 și Covasna - 34.

În ceea ce privește incidența infectărilor cu noul coronavirus, media națională a urcat la 8,10 la mie. Cele mai mari valori la mia de locuitori se înregistrează în judeţele Ilfov - 15,49, în București - 15,10 la mie, județul Timiș - 10,61 și județul Cluj, cu 8,46 la mie. În Cluj-Napoca incidența a ajuns astăzi la 10,78 cazuri la 1.000 de locuitori.

Toate județele din România se află în zona roșie, cu două excepții - Covasna (2,68) și Harghita (2,94), care sunt în zona galbenă. 

Comenteaza