Clujul a sărit de 20.000 de infectări. Când s-a produs "explozia"

Clujul a sărit de 20.000 de infectări. Când s-a produs "explozia"

Clujul se află iar în topul celor mai multe cazuri noi de COVID-19 depistate în ultimele 24 de ore și este singurul județ care a depășit 20.000 de cazuri confirmate.

Cele 551 de noi infectări depistate în ultimele 24 de ore poziționează județul Cluj pe locul 3 pe țară, după București (1.355) și Constanța (644), iar cele 20.520 de cazuri confirmate de la debutul pandemiei, pe locul 2 național. 

Dacă la 1 octombrie Clujul totaliza 3.500 de diagnostice pozitive (cu peste 17.000 mai puține decât azi), număr de infectări cu care se situa pe un "confortabil" loc 12 în clasamentul național COVID-19, situația s-a schimbat radical în doar câteva săptămâni, Clujul ajungând unul dintre cele mai mari puncte roșii de pe harta COVID. Astfel, în doar o lună, pe 3 noiembrie Clujul a trecut pragul de 10.000 de cazuri (10.191) și a urcat pe locul 3 pe țară la numărul infectărilor. Următoarele 10.000 și ceva de cazuri care apar astăzi în plus au fost strânse în doar 3 săptămâni. Trebuie menționat faptul că județul și-a crescut capacitatea de testare în ultima perioadă, astfel că la Cluj se fac cele mai multe teste la nivel național , după București (2.500 în medie pe zi), aspect care ar explica numărul mare de diagnostice pozitive înregistrate în județ.

În ceea ce privește cazurile zilnice, dacă la 1 septembrie Clujul raporta câteva zeci (33) de cazuri noi, la 1 octombrie s-a trecut de o sută (104 - record la acea dată), iar încă o lună mai târziu, pe 1 noiembrie, numărul infectărilor în 24 de ore a ajuns de ordinul sutelor (344, de peste zece ori mai mare față de cele din 1 sept.), urmând ca pe 19 noiembrie să fie atins cel mai recent record al județului, 734 de cazuri confirmate într-o singură zi - adică cu 701 mai multe față de numărul înregistrat în prima zi de toamnă.

Iată cum sunt distribuite în țară cele aproape 450.000 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, până la această dată, în România:

63.689  Bucureşti
20.520  Cluj
18.863  Iaşi
18.190  Timiş
18.096  Prahova
18.021  Braşov
15.591  Constanţa
14.142  Ilfov
13.412  Bihor
13.279  Sibiu
12.754  Suceava
12.656  Argeş
12.470  Bacău
11.541  Dolj
11.458  Mureş
10.835  Dâmboviţa
10.694  Arad
9.632  Galaţi
9.499  Alba
9.070  Neamţ
8.326  Hunedoara
8.133  Maramureş
7.662  Vâlcea
7.362  Vaslui
6.901  Olt
6.260  Buzău
6.131  Fără județ
5.770  Botoşani
5.602  Bistriţa Năsăud
5.370  Sălaj
5.337  Teleorman
5.255  Brăila
5.183  Satu Mare
5.179  Vrancea
4.553  Caraş Severin
4.533  Harghita
4.280  Ialomiţa
4.177  Gorj
4.001  Covasna
3.971  Călăraşi
3.859  Giurgiu
3.774  Mehedinţi
3.318  Tulcea

Total 449.349

Comenteaza