Cherecheș, despre măsurile guvernului Ciucă pentru valul 5 „Ar fi trebuit adoptate în decembrie, nu acum”

Cherecheș, despre măsurile guvernului Ciucă pentru valul 5 „Ar fi trebuit adoptate în decembrie, nu acum”

Profesorul de sănătate publică de la UBB Cluj, Răzvan Cherecheş critică dur: „Guvernul ar trebui să își accepte incompetența în comunicare și să apeleze la profesioniști cu un buget semnificativ.”

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, luni, 3 ianuarie, o ședință de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, iar între măsurile discutate se regăsesc asigurarea resurselor pentru șomaj tehnic, obligativitatea măștilor FFP2 în toată țara și testarea copiilor în școli.

Specialistul în sănătate publică al UBB, explică într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook care sunt problemele inițiativelor discutate în ședința de la Guvern.

Potrivit acestuia, continuarea vaccinării la actualul ritm nu va avea efectul așteptat, este nevoie de restabilirea încrederii în autorități (efect pe termen lung) sau utilizarea sentimentului de frică în fața valului 5 (efect pe termen scurt). De asemenea, profesorul consideră că testele în școală s-au dovedit un mare eșec, căci nu avem nicio evaluare care să demonstreze că au contribuit la reducerea valului 4 și că ar ajuta la valul 5.

Cherecheș critică dur guvernanții: „Guvernul ar trebui să își accepte incompetența în comunicare (vezi clipurile cu Rafila și Câmpeanu) și să apeleze la profesioniști cu un buget semnificativ.”

În opinia sa, există o serie de măsuri care ar fi ajutat mai mult la controlul valului 5: 

„1a. școli - vacanță 3-9 ianuarie + școală online 10-17 ianuarie (ar fi permis reducerea trasnmiterii din focarele de familie din perioada sărbătorilor)
1b. școli - măști FFP2 gratuite pentru toți elevii și toți profesorii
1c. școli - continuarea distanțării, ventilației și igienei
2. vaccinare obligatorie pentru personalul medical și școlar
3. certificatul verde obligatoriu pentru toate locurile de muncă este o idee neinspirată, este o consecință severă la o măsură opțională (vaccinarea) - mai degrabă ar ajuta aplicarea fermă a certificatului pentru toate spațiile publice ne-esențiale (inclusiv străzi după ora 20:00)
4. anunțarea unui plan clar de restricții de mișcare, în funcție de rata de incidență la 3 zile (nu la 14 zile - prea lentă în timpul valului)
amânarea unei decizii până când situația va fi dramatică va duce inevitabil la mii de morți evitabile, nemulțumire socială și costuri economice mari”

Comenteaza