Câţi părinţi clujeni au sunat la ALOPEDI, serviciul gratuit de medicale pediatrice de urgenţă

Câţi părinţi clujeni au sunat la ALOPEDI, serviciul gratuit de medicale pediatrice de urgenţă
Un număr de 6.536 de părinţi au apelat, în cursul anului 2016, ALOPEDI 0364-917 - serviciului telefonic dedicat de tip „Call-Center” destinat obţinerii de sfaturi medicale pediatrice de urgenţă.

Majoritatea apelurilor s-au finalizat cu sfaturi care au permis îngrijirea copiilor la domiciliu (68%), nemaifiind astfel necesară deplasarea, cu inconvenientele de rigoare, la unitatea de primire a urgenţelor sau la o altă unitate medicală.

Ceilalţi copii, care au avut nevoie de evaluare medicală faţă în faţă, în decursul a maxim 2 ore, au reprezentant 12%, în cazul a 19% dintre copii s-a recomandat evaluarea de către medicul de familie în următoarele 24 de ore, iar 1% dintre ei aveau patologie cronică ce putea fi ulterior rezolvată prin intermediul medicului de familie.

Intervenţia serviciului de Ambulanţă a fost necesară în cazul a 5 copii reprezentând un procent de 0,07% din totalul apelurilor.

„Interesul tot mai crescut pe care acest serviciu îl trezeşte mă bucură cu atât mai mult cu cât el oferă atât copiilor cât şi părinţilor şansa la un act medical de calitate, în timp util şi, de multe ori, fără a mai fi necesară deplasarea la spital sau la medicul de familie, problema fiind rezolvată în mod direct, în urma sfaturilor primite prin telefon de la medicii care deservesc Call-center-ul" a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Reamintim faptul că ALOPEDI 0364-917, serviciul de sfat medical telefonic de urgenţă asigurat de către medicii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca funcţionează cu acordul Ministerului Sănătăţii şi continuă activitatea serviciului de callcenter pediatric începută în acest spital în 1 ianuarie 2014.

La numărul de telefon 0364-917 răspund în permanenţă 7 medici pediatri sau medici în specialitatea medicină de urgenţă, cu experienţă în domeniul pediatriei care asigură o linie de gardă dedicată acestui serviciu, finanţată de către Ministerul Sănătăţii.

Medicii efectuează un triaj telefonic al urgenţelor pediatrice, stabilesc gradul de asistenţă medicală necesar problemei cu care se confruntă copilul şi acordă sfaturi în cazurile ce pot fi rezolvate la domiciliu.

 

 

Comenteaza