A început administrarea dozei trei. Aproape 12.000 de persoane s-au programat. Cine se poate vaccina

A început administrarea dozei trei. Aproape 12.000 de persoane s-au programat. Cine se poate vaccina

Doza trei de vaccin anti-COVID se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, Pfizer/BioNTech sau Moderna, indiferent de schema iniţială.

Aproape 12.000 de persoane s-au programat deja până marţi dimineaţă pentru a treia doză de vaccin anti-COVID, cele mai multe optând pentru serul de la Pfizer/BioNTech.

”11.970 de persoane eligibile pentru administrarea dozei 3 s-au programat deja în platforma RoVaccinare ”, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.

Toate persoanele care au mai mult de şase luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19 pot primi, începând de marţi, a treia doză. 

Doza 3 este ferm recomandată:

- persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;
- persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Totodată, având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început în 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. 

Comenteaza