4 decese și sute de cazuri noi cu COVID în ultima zi. Numărul internărilor, în creștere

4 decese și sute de cazuri noi cu COVID în ultima zi. Numărul internărilor, în creștere

Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile noi de infectare și decesele provocate de COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 389 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 48 mai mult faţă de ziua anterioară, când au fost raportate 341 de îmbolnăviri.

Conform Ministerului Sănătăţii, 44 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

De asemenea, până astăzi, 65.706 persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 09.06.2022 (10:00) – 10.06.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 4 decese, dintre care două raportate anterior intervalului de referință. 

Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 de ani, 3 la categoria de vârstă peste 80 de
ani. Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități, iar 3 erau nevaccinați.

În spitale sunt internați 434 de pacienți, cu 22 mai mulți față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 53 de persoane, cu 5 mai mulți față de ziua anterioară. Dintre cei 53 pacienți internați la ATI, 48 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 41 sunt minori.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.916 teste RT-PCR și 8.812 teste rapide antigenice.

În total, până vineri, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.912.266 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Comenteaza