Salvamont România, avertisment de vară: urșii și viperele ajung tot mai des pe traseele turistice

Salvamont România, avertisment de vară: urșii și viperele ajung tot mai des pe traseele turistice
| Foto: Fotografie ilustrativă

Odată cu debutul sezonului estival și creșterea numărului de turiști pe traseele montane, Salvamont România vine cu o serie de recomandări menite să prevină accidentele și situațiile de risc în zonele de munte.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți turiști aleg activități montane, însă nu întotdeauna acestea sunt adaptate nivelului lor de pregătire fizică sau echipamentului pe care îl dețin.

„Ne aflăm la începutul unui sezon de vară care se anunță cu foarte mulți turiști pe munte, pentru că vedem de la an la an că numărul acestora crește”, a explicat Cornoiu, subliniind diversificarea activităților montane și atractivitatea tot mai mare a acestora pentru persoane de toate vârstele și nivelurile de pregătire.

Recomandările salvamontiștilor vizează în primul rând alegerea unor trasee și activități adaptate condiției fizice, utilizarea unui echipament corespunzător, dar și o bună planificare a alimentației și medicației necesare pe traseu. De asemenea, turiștii sunt avertizați să fie pregătiți pentru schimbări bruște de vreme, frecvente în sezonul cald, care pot aduce furtuni de scurtă durată, grindină, scăderi de temperatură și descărcări electrice.

Un alt aspect important semnalat de Salvamont este creșterea riscului întâlnirilor cu animale sălbatice, în special urși și vipere, care pot coborî tot mai des către zonele de acces ale traseelor turistice.

Pentru drumețiile de mai multe zile, salvamontiștii recomandă, de asemenea, evitarea bagajelor excesiv de grele, care pot îngreuna deplasarea și pot crește riscul de accidentare.

Totodată, turiștii sunt sfătuiți să țină cont de condițiile specifice altitudinii: la înălțimi mari pot exista încă porțiuni cu zăpadă, în special pe versanții nordici sau în văi, iar la altitudini mai mici, instabilitatea pietrelor, cauzată de ciclurile de îngheț-dezgheț, poate reprezenta un pericol real.

„Sunt foarte multe sfaturi pe care putem să le dăm, dar cel mai bine oamenii să intre pe pagina noastră oficială, avem acolo o secțiune specială de recomandări”, a mai precizat șeful Salvamont România.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .